Firea: Veniturile demnitarilor vor crește, cele ale medicilor, profesorilor, pompierilor vor scădea
Senatorul Gabriela Firea susține că Guvernul vrea să contracteze o companie externă, care să fie plătită din fonduri europene pentru a face o nouă lege a salarizării din România. Rezultatul va fi salarii mai mari pentru demnitari și mai mici pentru ceilalți bugetari, spune Firea.
Senatorul PSD consideră că Memorandumul în privința salarizării, discutat miercuri în Guvern, stabilește principii care duc la mărirea veniturilor demnitarilor și scăderea celor ale personalului sanitar, cadrelor didactice, pompierilor, polițiștiștilor, militarilor și funcționarilor.
„Concret, salariile demnitarilor, care sunt calculate prin coeficient din salariul minim, vor crește automat odată cu raportarea la noul salariu minim de 2.300 de lei”, a explicat Gabriela Firea pe Facebook.
Senatorul mai susține că salariie celorlalți bugetari vor scădea.
„Veniturile cadrelor medicale, dar și ale angajaților din sistemul de ordine publică și siguranță națională vor scădea, fiindcă li se introduce plafon maxim de sporuri de 20% (acum nu au nici măcar de 30%, ca restul, fiind exceptați)! Salariile funcționarilor din administrația centrală vor scădea fiindcă sporul nu va mai fi procent din salariul funcționarului, ci procent din salariul minim (nici măcar din cel mediu, pe care se fundamentează BASS)! Salariile din administrația locală vor scădea, fiindcă se introduc grile fixe și nu se mai lasă la latitudinea Consiliului Local, care, în funcție de cât de sărac sau bogat e, putea stabili salariile, având doar limita minimă salariul minim și limita maximă salariul viceprimarului (așa cum au cerut asociațiile municipiilor, orașelor, comunelor)”, a precizat Firea.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026