Firea își schimbă prioritățile: Anul 2020 lasă Catedrala Mântuirii Neamului fără bani de la bugetul de stat
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a prezentat, marți, structura bugetului pentru anul acesta. Cea mai mare sumă, de peste 500 de milioane de euro merge la „Fluidizarea traficului” și la „Combaterea poluării”, în timp ce pentru Catedrala Mânturii nu…
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a prezentat, marți, structura bugetului pentru anul acesta. Cea mai mare sumă, de peste 500 de milioane de euro merge la „Fluidizarea traficului” și la „Combaterea poluării”, în timp ce pentru Catedrala Mânturii nu se alocă bani în acest an.
„Pentru capitolul „Culte” am alocat anul acesta o sumă mică în comparație cu anii anteriori, din cauza restricțiilor bugetare, 10,4 milioane de lei, adică aproximativ două milioane de euro. Am discutat cu Patriarhia Română, cum să fie alocată această sumă, fiind una mai mică comparativ cu anii anteriori, și practic ne-am sprijinit pentru întocmirea listei de priorități, ceea ce au considerat domniile lor să se realizeze în a acest an, am preluat și noi ca atare.
Prin urmare, veți găsi o serie de biserici din Municipiul București, care sunt monumente istorice și care trebuie să fie reabilitate, consolidate, refăcute. Pratic, a fost o decizie de comun acord cu Patriarhia Română”, a declarat, marți, Gabriela Firea.
Gabriela Firea a prezentat marți planul de Buget pentru 2020, iar potrivit acestuia, prioritare pentru Municipalitate sunt fluidizarea traficului și combaterea poluării, pentru care se alocă suma de 518 milioane de euro.
La Sănătate sunt prevăzute 100 de milioane de euro, în timp ce pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic se acordă 45 de milioane de euro.
Pentru servicii puiblice la asistență socială – 115 milioane de euro, iar pentru servicii publice – 223 milioane de euro (aici intră și modernizarea rețelei de Termoficare).
De asemenea, Municipalitatea are de plătit credite de 184 de milioane de lei, precum și titluri executorii din litigii în valoare de 122 de milioane de euro.
Cultura va primi 153 de milioane de lei, iar pentru organizarea Campionatului European de Fotbal 2020 se alocă suma de 12,5 milioane de euro.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026