Firea amenință cu DEMISIA din toate funcțiile politice, înaintea Congresului PSD
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, luni, înainte de ședința CEx PSD, că ia în calcul să candideze pentru un post de vicepreședinte al PSD, însă amenință că dacă proiectele Capitalei nu vor fi duse la îndeplinire într-un timp rezonabil, va demisiona din funcțiile politice.
“Îmi voi da demisia din toate funcțiile politice și rămân simplu membru de partid. (..) Dacă într-un timp rezonabil problemele grave ale Capitalei nu se vor rezolva, eu îmi dau demisia din toate funcțiile politice. Am stabilit cu doamna Dancilă un calendar pentru toate problemele sensibile. Nu fac parte din nicio tabără, nici pro, nici anti Drganea. Nici președintele (n.r.Liviu Dragnea) nu e de acord cu aceste tabere și zone de interes care s-au creat în partid. Dacă voi avea susținearea colegilor de la Bucureși și a organizației de femei, voi candida pentru un post de vicepreședinte național. Dacă aceste termne sunt depășite nu mai accept cum am făcut până acum, îmi dau demisia”, a declarat Gabriela Firea.
De asemenea, edilul Capitalei a acuzat fostul Guven că nu a ajutat Primăria, susținând că sunt oameni în ministere care “pun bețe în roate” proiectelor Municipalității.
“Aș dori să aflu motivele pentru care sunt puse bețe în roate primarului. E vorba de oameni care lucrează în ministere, care reprezintă interese financiare foarte importante. Un ministru nu poate să spună că nu poate pentru că nu-l lasă directorii, directorii au interese financiare, politice. Un ministru, daca se lasă subjugat de directori, nu e bun de ministru”, a completat Firea.
-
O poveste nespusă: când Romtelecom a fost la un pas să devină ceea ce este astăzi DigiSpecial · 11 noiembrie 2026
-
Între ideal si supraviețuire: cum a devenit viața la 20 ani o jonglerie între facultate, job și supraviețuire financiară și cum reușești totuși să nu te pierzi pe drum?Actualitate · 11 noiembrie 2026
-
Prețul zahărului a crescut cu aproape 25% de la începutul anului pe piețele internaționale, la peste 450 USD pe tonă, cel mai ridicat nivel din ultimii aproape doi aniActualitate · 11 noiembrie 2026