Fintech-ul francez iBanFirst, care operează o platformă de tranzacții valutare, se extinde în zona Europei Centrale și de Est și deschide primul birou din regiune la București
Fintech-ul francez iBanFirst , care operează o platformă online care permite companiilor să efectueze tranzacții rapide în peste 30 de valute, se extinde în zona Europei Centrale și de Est prin deschiderea primului său birou din regiune, în București ,…
Fintech-ul francez iBanFirst , care operează o platformă online care permite companiilor să efectueze tranzacții rapide în peste 30 de valute, se extinde în zona Europei Centrale și de Est prin deschiderea primului său birou din regiune, în București , și estimează să atragă pe platformă sa de tranzacționare un număr de 500 de clienți în primul an de activitate.
Firma va avea o echipă de suport alcătuită din 20 de consultanți.
Clienții au posibilitatea de a urmări în timp real traseul plăților datorită funcțiilor unice „ payment tracker ”.
De asemenea platforma integrează facilități ‘open banking ‘ , care simplifică operațiunile uzuale ale clienților corporativi, cum ar fi plățile. Aceștia își pot introduce conturile bancare externe în platforma iBanFirst pentru a avea o privire de ansamblu asupra tuturor conturilor bancare și tranzacții efectuate, indiferent de bancă sau monedă.
„iBanFirst se află într-o etapă în care își extinde accelerat prezența la nivel european, cu obiectivul de a facilita accesul business-urilor la soluții agile, accesibile și personalizate de tranzacționare globală. Împreună cu noul nostru investitor Marlin Equity Partners considerăm că Europa Centrală și de Est reprezintă una dintre piețele cu cel mai mare potențial de creștere pentru compania noastră. Am ales să intrăm în această zonă cu un prim birou în România pentru că dă semne foarte bune de recuperare economică post COVID-19, iar companiile sunt foarte deschise către noile tehnologii, fiind ‘early adopters’. Îmbinând avantajele unei platforme de ultimă generație pentru tranzacții puse la dispoziția clienților cu suport oferit de o echipă locală cu expertiză, nu dorim să ajut cât mai multe afaceri din România să folosească simplificarea operațiunilor zilnice și să le accelereze planurile de dezvoltare ”, a declarat Pierre -Antoine Dusoulier, CEO și fondator iBanFirst.
La începutul anului pachetul majoritar de acțiuni la fintech a fost cumpărat de fondul american Marlin Equity Partners, printr-un acord evaluat la 200 milioane euro. Astfel, Marlin a devenit acționarul principal al iBanFirst, iar Pierre-Antoine Dusoulier, CEO-ul și fondatorul companiei, a trecut pe locul secund.
Pe lângă sediul din România, în următoarele luni, iBanFirst intenționează să deschidă birouri în Bulgaria și Ungaria.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026