Finanțări de 144 mil. lei, pentru trei proiecte de rețele de gaze naturale
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a semnat contractele pentru finanțarea a 3 proiecte vizând dezvoltarea rețelelor de gaze naturale, în valoare de 144 de milioane de lei. Prin cele 3 proiecte vor beneficia de acces la rețeaua de…
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a semnat contractele pentru finanțarea a 3 proiecte vizând dezvoltarea rețelelor de gaze naturale, în valoare de 144 de milioane de lei.
Prin cele 3 proiecte vor beneficia de acces la rețeaua de gaze naturale comuna Ozun din județul Covasna, comunele Tomești, Dănești, Cârța, Mădăraș și Sândominic din județul Harghita și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Forest, respectiv comunele Ciceu, Siculeni, Racu din județul Harghita.
În total, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020 au fost aprobate recent 10 proiecte ale autorităților locale, în urma cărora 15.444 oameni vor fi conectați la rețele de gaze naturale.
„În România este necesară o îmbunătățire semnificativă în privința accesului la rețelele de gaze, rata de conectare este acum de numai 40% din totalul populației. Prin acest tip de proiecte, încercăm să recuperăm deficitul și este foarte bine că am prins șansa asta prin POIM, sperăm să reușim și pe programele viitoare. Îi felicit pe cei care au depus proiecte, pentru rapiditate și nivelul ridicat de expertiză. Prin PNRR vom veni cu o nouă propunere, să finanțăm proiecte cu o tehnologie avansată, gaze în amestec cu hidrogen”, a spus Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
În total, au fost aprobate 10 proiecte, iar pentru 8 dintre acestea au fost semnate până acum contractele de finanțare, cu o valoare totală de 327,1 milioane lei.
La nivelul POIM 2014 -2020, alocarea pentru proiecte de dezvoltare a rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale este de 235,29 milioane euro. Valoarea proiectelor depuse în cadrul acestui apel este de 2,5 miliarde euro. 219 proiecte se află în evaluare.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026