Financial Times: Companiile biotehnologice combat teama de „o apocalipsă a antibioticelor”
Companiile din domeniul biotehnologiei doresc să combată teama de „o apocalipsă a antibioticelor”, în contextul în care piața oferă puține impulsuri pentru dezvoltarea unor noi antibiotice, iar rezistența microbilor la antibiotice este în creștere, relatează publicația Financial Times.
Jurnaliștii din domeniul științei primesc în general două păreri contradictorii în ceea ce privește creșterea pericolului generat de rezistența microbilor la antibiotice.
Pe de-o parte, există avertismente privind un viitor dezastru al antibioticelor, având în vedere că germenii și microbii dezvoltă o rezistență la medicamentele actuale, în timp ce problemele economice împiedică dezvoltarea unor antibiotice noi.
Pe de altă parte, studiile publicate de universități și companii din domeniul biotehnologiei din lume descriu progrese semnificative în cercetare.
Însă, aceste două impresii contradictorii nu sunt, de fapt, contradictorii. Răspândirea super-bacteriilor rezistente la majoritatea medicamentelor determină activitatea de cercetare, susținută de guverne, instituții caritabile și financiare.
Fondatorul principal este Carb-X, o organizație non-profit globală a Universității din Boston. ONG-ul a investit peste 500 de milioane de dolari în perioada 2016-2021, pentru a avansa anumite proiecte în fazele incipiente ale studiilor clinice. Portofoliul Carb-X cuprinde 29 de proiecte din cnci țări, cu scopul de „a accelera dezvoltare a medicamentelor pentru a combate super-microbii”, conform lui Kevin Outterson, directorul executiv a Carb-X.
Problema este că industria farmaceutică beneficiază de puține stimulente financiare pentru a transpune proiectele în etapa studiilor clinice, care devin mult prea costisitoare pentru companiile mici.
Acest eșec al pieței are mai multe cauze, printre care prețul foarte mic al antibioticelor existente, faptul că acestea sunt luate doar pentru o perioadă scurtă de timp și păstrarea antibioticelor eficiente doar pentru cazuri extreme, din cauza fricii de supradoză.
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ursula von der Leyen: România se află în prima linie a securității europeneActualitate · 9 noiembrie 2026