Facultatea din România care asigură un salariu de 1.000 de euro net pe lună la primul job
Facultatea din România care asigură un salariu de 1.000 de euro net pe lună la primul job
A treia ediție a Târgului de Joburi din București a găzduit peste nouă mii de studenți pe parcursul evenimentului la care au fost prezenți 28 de angajatori din banking, consultanță financiară, audit și alte companii din diverse domenii.
Vedeți AICI Facultatea care asigură un salariu de 1.000 de euro net pe lună la primul job
„Au venit toate companiile din Big Four, reprezentanți de la BCR, BRD, Banca Transilvania, ProCredit, ING, Bancpost, Kaufland sau Genpact“, a spus Ionuț Anica-Popa, conferențiar universitar la ASE, în cadrul emisiunii de business ZF Live.
În ultimul timp companiile au început să se implice destul de mult în activitatea academică a universităților susținând în principal diferite programe de masterat.Ce mai trebuie să citeşti
-
Preşedintele României, Nicuşor Dan, despre proiectul Via Transilvanica: „Dacă e să am o opinie despre proiectul ăsta, lucrul mai important este că uneşte oamenii. Noi nu prea ne cunoaştem unii pe alţii şi din cauza asta gândim în clişee unii despre alţii şi despre noi ca societate”Actualitate · 19 septembrie 2026
-
Nicuşor Dan, apel la echilibru: Dacă citim presa, pare că suntem în preajma apocalipseiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Cum ar putea arăta România dacă agenţia de rating S&P decide pe 2 octombrie să arunce ţara în „junk” ? „Dobânzile la care se împrumută statul fac un salt la 8%, cursul creşte cu trei-patru procente” VIDEOActualitate · 19 septembrie 2026