Facebook se transformă acum și în bază de date cu donatori de organe (VIDEO, FOTO)
Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, a anunțat ultima inovație destinată să completeze profilurile membrilor rețelei: opțiunea "Donator de organe" (Organ Donor).
Opțiunea este inclusă între rubricile specifice din cronologia profilului care se referă la starea de sănătate a utilizatorilor (Life Event – Health and Wellness) și unde aceștia sunt invitați să-și facă public profilul medical, obiceiurile alimentare, eventualele probleme cu greutatea, afecțiunile de care suferă sau accidentele pe care le-a suferit de-a lungul vieții.
Membrii Facebook pot bifa opțiunea adăuga data la care au devenit donatori de organe, iar celor care doresc să se înregistreze ca potențiali donatori li se oferă linkuri către registrele naționale sau regionale de donatori.
“Astăzi, peste 114.000 de oameni în SUA și milioane din lumea întreagă stau în așteptare pentru transplantul de inimă, rinichi sau ficat care le va salva viața. Mulți dintre aceștia, în medie circa 18 pe zi, mor pentru că nu există suficienți donatori disponibili”, afirmă Mark Zuckerberg, într-un mesaj publicat marți pe Facebook.
El a declarat pentru ABC că ideea i-a venit de la conversațiile cu prietena lui, Priscilla Chan, care studiază medicina și care i-a povestit câți pacienți, copii și adulți, nu se pot vindeca fiindcă nu pot găsi donatori de organe compatibile cu organismul lor. Zuckerberg s-a referit și la fondatorul Apple, Steve Jobs, a cărui viață a fost prelungită grație unui transplant de țesut hepatic.
Ambiția lui Zuckerberg nu se limitează la SUA: tot începând de marți, potrivit The Telegraph, sunt disponibile și linkuri către NHS Blood and Transplant, organizația care administrează baza de date cu donatorii de organe din Marea Britanie, o țară cu 30 de milioane de utilizatori Facebook. Utilizatorii din Olanda și Australia pot beneficia și ei de această facilitate a rețelei.
“Misiunea Facebook e simplă: să facă lumea mai deschisă și mai conectată, iar comunitatea Facebook ne-a arătat că prin conectare și distribuirea de informații, lumea devine mai mică și mai bună.”
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026