Fabrica de componente auto Joysonquin Automotive Systems din Ghimbav, județul Brașov, a revenit anul trecut pe profit, la afaceri de aproape 150 mil. euro
Producătorul de volane și elemente ornamentale pentru bord, uși și consola centrală a automobilelor Joysonquin Automotive Systems România (fosta Quin România), subsidiara locală a concernul chinezesc Joyson, a raportat pentru 2023 o cifră de afaceri de 739,7 mil. lei (149,5 mil. euro), în creștere cu 26,5% față de anul anterior, când compania a avut afaceri de 584,4 mil. lei (118,5 mil. euro), po…
Producătorul de volane și elemente ornamentale pentru bord, uși și consola centrală a automobilelor Joysonquin Automotive Systems România (fosta Quin România), subsidiara locală a concernul chinezesc Joyson, a raportat pentru 2023 o cifră de afaceri de 739,7 mil. lei (149,5 mil. euro), în creștere cu 26,5% față de anul anterior, când compania a avut afaceri de 584,4 mil. lei (118,5 mil. euro), potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Ministerul Finanțelor.
Compania a revenit anul trecut pe profit, având un câștig net de 21,2 mil. lei (4,3 mil. euro), de la o pierdere netă de 36,7 mil. lei (7,4 mil. euro), suferită în 2022, conform datelor publice. Joysonquin Automotive Systems România a ajuns în 2023 la un număr mediu de 853 de angajați, cu 33 de oameni mai puțin decât în anul precedent. Joysonquin produce în fabrica de la Ghimbav elemente de interior pentru autoturismele premium, cum ar fi ornamente de uși și bord, console de mijloc și volane.
Clienții sunt constructorii auto Daimler, Volkswagen, BMW, Audi sau Porsche. Materialele utilizate în producție sunt furnire de diferite esențe, carbon, aluminiu și material plastic special. Compania este prezentă pe piața locală din anul 2003, ca subsidiară locală a grupului german Quin, care a fost achiziționat în ianuarie 2015 de concernul chinez Joyson.
Joyson Electronics, cu sediul în Ningbo, China, deține unități de producție în 25 de țări și 43.000 de angajați la nivel global, conform site-ului companiei. Începând cu anul 2011, Joyson a achiziționat mai multe companii, printre care compania de electronică pentru automobile Preh GmbH (care deține pe piața locală o fabrică de componente auto în Ghimbav), compania de robotică IMA și producătorul german Quin GmbH. Cei mai mari producători de componente auto din România sunt Continental, Star Assembly, Autoliv, Michelin, Hella, Pirelli, Bosch, Marquardt, Leoni și Yazaki, potrivit topului producătorilor de componente auto realizat de ZF.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026