Versiunea completă
Actualitate

EY România a numit unul dintre managerii cheie de la BCR în funcția de director executiv al departamentului de asistență în tranzacții

Ioana Mihai, managerul care a construit divizia Debt Capital Markets din cadrul BCR, a devenit director executiv corporate finance în cadrul departamentului de asistență în tranzacții al companiei de audit și consultanță fiscală EY România.

Razvan Muresan · 8 ianuarie 2015 · 1 min de citit

Ioana Mihai are o experiență de peste 18 ani în industria bancară din România, alături de BCR – Erste, Citigroup și ING Bank. În cadrul EY România, ea va coordona echipa de Corporate Finance care, alături de echipele de Transaction Support și Valuation & Business Modeling, asigură portofoliul EY de servicii de asistență în tranzacții. 

Înainte de a se alătura echipei EY, Ioana Mihai a coordonat departamentul de Debt Capital Markets din cadrul BCR, construit de la zero. Din această poziție, a coordonat proiecte de împrumuturi sindicalizate și emisiuni de obligațiuni pe piața locală pentru corporații mari și companii de stat și a contribuit la dezvoltarea profesioniștilor băncii în domeniul piețelor de capital.

„Contextul actual oferă numeroase oportunități pentru companiile administrate bine, fie că este vorba de companii internaționale care investesc în România sau de antreprenori locali care doresc să-și consolideze poziția pe piața românească și regională”, declară Ioana Mihai, Director Executiv EY România.

Ioana Mihai este absolventă a Facultății de Relații Economice Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice București.

Ce mai trebuie să citeşti