Expat în România: România, prima țară „adoptivă”
Pentru Mathieu Bauduin, CEO al Leroy Merlin pe piața locală, România i-a adus prima experiență ca expat de până acum. El descoperă țara treptat, începând de anul trecut, de când a venit aici ca Lider Regional al Leroy Merlin. Spune…
Pentru Mathieu Bauduin, CEO al Leroy Merlin pe piața locală, România i-a adus prima experiență ca expat de până acum. El descoperă țara treptat, începând de anul trecut, de când a venit aici ca Lider Regional al Leroy Merlin. Spune însă că provocările de a se adapta ÎN MEDII NOI îi sunt familiare încă din copilărie. Mergând încă de la vârsta de 13 ani către pregătirea pentru sport de performanță, a fost pus în situația de a negocia cu schimbarea. Cum a negociat până acum felul în care s-a adaptat în România?
Perioada de formare profesională în domeniul pe care îl dezvoltă și acum a mers o perioadă în paralel cu sportul de performanță, Mathieu Bauduin concentrându-se pe zona de economie și management în cadrul unui program de masterat. În ceea ce privește traseul profesional, lucrurile s-au desfășurat cu rapiditate pentru el, însă având timpul necesar pentru a aprofunda și a duce mai departe fiecare misiune. „Ritmul accelerat de învățare și adaptare, orientarea către performanță, dinamismul îmi erau familiare din lumea sportului”, spune CEO-ul Leroy Merlin. Și-a început cariera profesională la Auchan ca manager de vânzări (electrocasnice și televiziune), apoi ca Auchan drive manager din 2007 până în 2014. Apoi a ajuns la Leroy Merlin France ca area manager timp de trei ani, store manager timp de trei ani, Regional Manager timp de 18 luni, 10 luni regional manager în România și CEO al Leroy Merlin România din 23 iunie 2023. „Am intrat din întâmplare în retail și mi-a plăcut imediat. Am jucat baschet la nivel înalt și găsesc multe asemănări între retail și sportul de performanță: importanța de a acționa într-o matrice de valori și o cultură comună, puternică, în care să te regăsești și care să seteze cadrul pentru lucrul în echipă, rolul esențial pe care îl are dezvoltarea permanentă a aptitudinilor, încrederea că se poate, chiar și conceptele de relație și client. Tot din lumea sportului vine și dorința de a fi lider. Însă nu în sensul de putere, strict. Ci în sensul de a avea o viziune puternică, obiective în care crezi cu putere, pasiune și găsirea celei mai bune strategii pentru a duce oamenii din echipe înspre un succes de care toți se bucură”, descrie el felul în care se completează experiențele sale. Venirea la Leroy Merlin România răspunde pe deplin abilităților sale de a pune lucrurile în mișcare, spune el, cât și „acestei noțiuni de a crea o dinamică de cucerire umană, fizică, omnicanal și pozitivă, sustenabilă într-o țară în plină transformare”.
În ceea ce privește obiectivele sale de business, principala responsabilitate acum, în calitate de CEO al Leroy Merlin România, este să înțeleagă din ce în ce mai bine contextul din România, oamenii, realitatea fiecărui oraș în care avem magazine. Dincolo de asta, își dorește să se bucure de viața de proaspăt locuitor al Bucureștiului și să petreacă mai mult timp descoperind cultura acestei țări. „România este o țară extrem de importantă pe harta grupului ADEO (din care face parte și Leroy Merlin – n.red.). Cum spuneam, potențialul de creștere pe termen lung este unul fantastic. Da, au fost și sunt dificultăți, având în vedere mediul economic nu foarte încurajator din ultimii doi ani, când am gestionat de la sincopele din lanțul de aprovizionare la creșterea prețurilor în rândul materiilor prime și al energiei, până la inflația care afectează clientul final. Însă am găsit soluțiile potrivite atât pentru a proteja puterea de cumpărare a românilor, cât și pentru a merge mai departe cu toate proiectele setate pentru România, inclusiv expansiunea rețelei.” Adaugă că, privind la nivel internațional, Leroy Merlin România este, din anumite puncte de vedere, încă la început față de alte țări pe zone ce țin, de exemplu, de extindere, de dezvoltare durabilă sau omnicanalitate: „Însă potențialul de creștere, dorința și energia sunt foarte mari pe toate palierele. Cred cu tărie că pe termen lung, piața locală de DIY are un potențial enorm, de unde toate eforturile noastre de a fi competitivi și de a ne poziționa ca primă alegere a românilor când vine vorba de confortul casei. Obiectivul Leroy Merlin în România este să devenim liderul pieței”. Legat de climatul economic actual, Mathieu Baudain observă că acesta este influențat de perioada dificilă din 2022, care reverberează încă la nivel de putere de cumpărare, în primul rând. Punctual, însă, pentru Leroy Merlin, anul trecut a fost unul foarte bun, în care s-au extins, au consolidat strategia de omnichannel cu o prezență foarte bună pe online și au reușit să atragă un prag de vânzări de peste 3,4 miliarde lei. Potențialul este mare, atât pe termen lung, cât și pentru anul în curs, deoarece, observă el, românii își iubesc casele:
„Raportat la anul în curs, piața locală de DIY ar trebui să depășească valoarea de 6 miliarde de euro, conform estimărilor noastre”.
Care ar fi sfatul dvs. pentru persoanele din întreaga lume care doresc să înceapă o viață în România – fie că sunt nomazi digitali sau cadre expatriate?
Primul meu sfat este să ai încredere în România și în români și să mergi în această aventură. Desigur, suntem cu toții diferiți și trăim fiecare experiențele în mod unic. O generalizare este dificilă și poate nici indicată. Prin urmare, un al doilea sfat este ca fiecare să își aleagă o locație în funcție de nevoile și dorințele sale.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026