Eutanasierea câinilor fără stăpân după 14 zile, adoptată de Camera Deputaților
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, marți, amendamentul la Legea privind câinii fără stăpân care stabilește un termen de 14 zile în care câinii sunt ținuți în adăposturi, după care, dacă nu sunt revendicați sau adoptați, să fie eutanasiați, edilii având posibilitatea să amâne eutanasierea.
Amendamentul a fost adoptat cu majoritate de voturi, după ce reprezentanții PDL, PSD și PNL și-au exprimat susținerea față de forma legii rezultată de la comisie.
Votul final asupra legii urmează să fie dat la ora 12.30, Camera Deputaților fiind forul decizional asupra acestui proiect.
În timpul dezbaterilor, președintele Camerei, Valeriu Zgonea, a ținut să precizeze că nu a fost depusă nicio cerere din partea vreunui ONG pentru a asista la ședința plenului. Zgonea a spus că a primit mai multe SMS-uri potrivit cărora reprezentanți ai unor ONG-uri ar fi vrut să asiste la dezbaterile din plen asupra acestei legi, dar nu au depus nicio cerere în acest sens.
Comisiile parlamentare au stabilit, luni, un termen de 14 zile în care câinii fără stăpân sunt ținuți în adăposturi, după care, dacă nu sunt revendicați sau adoptați, să fie eutanasiați, edilii având posibilitatea să amâne eutanasierea dacă dispun de resurse pentru a mai păstra animalele în padocuri.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026