Eurostat: Puterea de cumpărare a românilor a ajuns să fie cu 23% sub media UE
Puterea de cumpărare a românilor, calculat din perspectiva PIB per capita, este cu 23% sub media UE, nivel similar cu cel din Ungaria și Portugalia, devansând alte cinci țări europene, respectiv Bulgaria, Slovacia, Grecia, Croația și Letonia, potrivit datele publicate joi de Eurostat.
Cea mai mică putere de cumpărare a fost înregistrată în 2022 de către Bulgaria, care este cu 41% sub media UE, scrie Ziarul Financiar.
La polul opus se află Luxemburg și Irlanda, cu un PIB per capita cu 161%, respectiv 134% peste media UE.
Datele Eurostat arată diferențe majore între statele UE în ceea ce privește PIB per capita, indicator folosit pentru a măsura activitatea economică. Astfel, 16 țări se situează sub media europeană, inclusiv toate statele membre din Europa Centrală și de Est, cu excepția Austriei (25% peste medie).
Tot sub medie se află Italia (-4%) și Spania (-15%).
Franța este cu doar 1% peste media UE, urmată de Malta, cu 2%.
O altă diferența majoră care reiese din analiza Eurostat este distanța uriașă dintre Luxembourg și Irlanda și următoarea clasată, Danemarca, aflată la doar 36% peste media europeană.
În opinia analiștilor Eurostat, nivelul ridicat al PIB per capita Luxembourg este explicat parțial de numărul mare de străini care lucrează în această țară, și contribuie la formarea PIB, fără a fi parte din populația rezidentă.
-
Real Estate. De ce locuințele continuă să se scumpească, deși tranzacțiile sunt în scădere?Imobiliare · 10 noiembrie 2026
-
Adrian Nica, Președintele ANAF: Începând cu 1 ianuarie 2027, în evaluarea colegilor noștri va conta și calitatea actului de control, unde o evaluare necorespunzătoare va atrage diminuarea salariului cu 10%. În ceea ce privește încasările, ni s-a stabilit o țintă prin bugetul pe 2026 și vom încasa cel puțin suma prevăzutăActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Cât costă produsele de bază în magazinele online ale marilor retaileri? Diferențele de preț ajung până la 45% pentru același articol, aceeași marcă, același gramajActualitate · 10 noiembrie 2026