Europenii ar putea avea nevoie de o geacă în plus la iarnă. Criza energetică abia a început, iar era glaciară în Europa atârnă de nervii lui Putin
Europa ar putea rămâne fără rezerve de gaz în mijlocul iernii dacă Rusia se decide să nu mai livreze energie prin una dintre cele mai importante conducte care leagă cele două puteri, Nord Stream 1, scrie Bloomberg. În cel mai…
Europa ar putea rămâne fără rezerve de gaz în mijlocul iernii dacă Rusia se decide să nu mai livreze energie prin una dintre cele mai importante conducte care leagă cele două puteri, Nord Stream 1, scrie Bloomberg.
În cel mai neegru scenariu, în care transportul de gază către Germania este oprit complet, Europa nu va fi capabilă să-și atingă țintele privind crearea rezervelor de gaz. În ianuarie, continentul ar epuiza complet această sursă de energie.
„Chiar și dacă lansăm niște măsuri în privința acestei probleme, raționalizarea gazului va fi inevitabilă”, a declarat Massimo Di Odoardo, vice-președinte în cadrul companiei energetice WoodMac.
Într-o mișcare care a trimis panică pe marile piețe, gigantul rus Gazprom a redus livările către Italia, Germania, Frața și Austria în ultimele două zile. Compania a motivat această acțiune invocând probleme tehnice care trebuie remediate.
Germania a contestat imediat răspunsul Gazprom, susținând că decizia este „motivată politic” și are scopul de a perturba piețele.
În cazul în care problema fluxurilor reduse de gaz rusesc persistă, Europa nu va reuși să-și atingă țintele privind stocarea gazelor necesare pentru a se pregăti de iarnă.
-
Hainele ieftine din magazine ascund o realitate pe care puțini o cunosc. Cât costă, de fapt, să produci calitate în România?Comerț · 10 noiembrie 2026
-
De la montaj video la inteligență artificială: pariul unui antreprenor român care vrea să cucerească o piață de miliarde de dolariBusiness Hi-Tech · 10 noiembrie 2026
-
Nina Irimia, Upscale Smart Consulting: Cât costă, de fapt, un grant de 1 milion de euroOpinii · 10 noiembrie 2026