Europarlamentar PSD: România, printre ultimele 4 state europene care au depus PNRR
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu susține că România este printre ultimele patru state europene care au depus PNRR, iar consecința acestui fapt este că România va începe implementarea planului mai târziu, cu riscul de a nu cheltui toți banii până în 2026.
„România se află printre ultimele 4 state europene care au depus planul și care vor avea planurile acceptate doar în toamnă. Alături de România se mai află Finlanda, Suedia și Estonia, țări cu o alocare mult mai mică și care au fost refractare la existența planului”, a anunțat joi Victor Negrescu.
Conform acestuia, informația a fost comunicată de reprezentanții Comisiei Europene membrilor Parlamentului European.
16 planuri au fost aprobate, în timp ce alte 4 planuri vor fi avizate până la finalul lunii iulie.
„O nouă dovadă a faptului că planurile puteau fi finalizate, dacă se muncea și nu se cerea prelungirea, în cursul acestei veri. Mai sunt trei țări care nu au depus planurile din cauza tensiunilor politice: Olanda, Bulgaria și Malta”, mai susține Negrescu.
Acesta spune că printre consecințele întârzierii se numără faptul că România va începe implementarea PNRR mai târziu decât alte state europene, „cu riscul de a nu putea cheltui banii până în august 2026”, și că țara noastră „va avea dificultăți în a cheltui avansul de 13% pentru care nici până astăzi nu există un plan de implementare și riscă să fie cheltuiți pe hârtii, salarii și consultanți”.
„În ceea ce privește ținta de mediu și cea de digital, planurile aprobate conțin alocări medii de 39% pentru mediu și 26% pentru digital. Doar guvernanții din România par că au aflat abia acum de aceste ținte stabilite deja de un an. Așa cum am semnalat de nenumărate ori public, țintele nu erau respectate în planul prezentat inițial de guvern”, a mai transmis europarlamentarul PSD.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026