Europa va fi afectată de un val de caniculă. Temperaturile vor atinge și 40 de grade Celsius
Europa s-a confruntat săptămâna aceasta cu furtuni violente, dar săptămâna viitoare va fi marcată de un val de caniculă, cu temperaturi cuprinse între 35 și 40 de grade Celsius în Franța și Italia, informează Euronews.
În regiunile nordice ale Spaniei, temperaturile ar putea chiar să depășească pragul de 40 de grade Celsius. Un val de aer fierbinte din Africa de Nord este motivul creșterii temperaturilor.
Astfel, localități precum Madrid, Paris, Frankfurt sau Berlin ar putea să înregistreze temperaturi de peste 32 de grade timp de mai multe zile consecutive. Aceste temperaturi afectează în principal copiii și persoanele în vârstă.
„Cu toate că va fi de scurtă durată, acest val de caniculă se va face remarcat prin intensitatea sa”, anunță Météo France.
Meteorologii au avertizat la începutul acestei luni că valurile de căldură vor deveni un fenomen obișnuit vara aceasta în Europa. Potrivit Agenției Europene pentru Mediu, 2018 a fost unul dintre cei mai călduroși trei ani din istoria înregistrărilor meteo din Europa.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026