Europa tropicală: avocado în loc de castraveți, mango în loc de portocale
Avocado în loc de castraveți, mango în loc de portocale, guave în loc de pepeni, lici în loc de caise: o astfel de perspectivă ar putea părea nerealistă pentru Grecia în acest moment, dar nu va mai fi așa în viitorul nu prea îndepărtat, scrie Kathimerini, citat de Ziarul Financiar.
Valurile de căldură prelungite, iernile calde și precipitațiile rare sunt practic un semn al unei realități viitoare în care climatul din Grecia se va transforma într-unul tropical.
În fața riscului dispariției culturilor tradiționale din cauza schimbării condițiilor climatice, comunitatea științifică urmează deja două direcții. În primul rând, aceasta analizează perspectiva cultivării de plante subtropicale în Grecia, acestea urmând să devină o sursă alternativă de venit pentru fermieri.
În al doilea rând, aceasta identifică, îmbunătățește și dezvoltă diferite tipuri de culturi tradiționale grecești care, de exemplu, vor necesita mai puțină apă sau care vor putea face față unor temperaturi de iarnă mai ridicate și unor precipitații neașteptate.
De anul trecut, un program experimental de cultivare a cinci plante subtropicale se află în dezvoltare în Peloponez sub supravegherea Dimitra Hellenic Agricultural Organization din cadrul ministerului dezvoltării agricole. Programul se desfășoară pe cinci ani.
„Fructele de avocado se coc deja, iar primele fructe de mango sunt recoltate acum. Suntem destul de optimiști“, spune Teresa Tzatzani, cercetător în cadrul organizației.
De altfel, culturile de fructe tropicale sunt în creștere în întreaga zonă mediteraneană, potrivit scmp.com. Turiștii care vizitează sudul Europei sunt adesea surprinși să vadă culturi de lici și kiwi, fructul dragonului și alte fructe tipice pentru țările din Asia și America de Sud.
Din cauza schimbărilor climatice, o revoluție a fructelor este în desfășurare în sudul Europei, din Portugalia și Spania până în Italia și Grecia.
Astăzi, Italia este al doilea producător ca mărime din lume de kiwi, cu originea în China.
Odată cu creșterea mediei temperaturilor, fermierii au realizat că pământurilor lor devin potrivite pentru cultivarea fructelor exotice. Cei deschiși la experimentare au lucrat cu experți din universități pentru a obține mai multe informații și au mers în țări tropicale pentru a aduce acasă cele mai bune semințe.
Microclimatul ideal pentru fructe tropicale în Italia este regiunea Siciliei, urmată de Puglia și Calabria în sud și Latium în centru.
Rosolino Palazzolo, un fermier sicilian de 44 de ani, tocmai a terminat de cules primele pitanga și acerola din ferma sa aflată în sătucul Terrasini, în apropiere de Palermo.
„Italia devine o țară tropicală. De aceea cultiv și papaya, mango, fructul pasiunii, banana baby, Annona“, a declarat Palazzolo mândru pentru inews.co.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026