Esticii, mai largi la pungă decât occidentalii
Cel mai nou barometru al consumului din UE realizat de Visa Europe și publicat la sfârșitul anului trecut indică o a doua scădere trimestrială a consumului gospodăriilor europene în T3 2012, reflectată într-o reducere a cheltuielilor cu 1,6% față de T3 2011.
Ritmul scăderii s-a redus însă față de trimestrul precedent (reducere cu 2,4% față de T2 2011). Dintre cele mai mari cinci economii europene, numai în Germania s-a semnalat o creștere a consumului gospodăriilor (0,8%), în timp ce Franța, Italia, Spania și Marea Britanie au consemnat scăderi de mai mult de 3%.
În schimb, est-europenii au cele mai bune rate de progres, în special Bulgaria, Estonia, Letonia, Slovenia, campioana fiind Lituania, cu o creștere de peste 10%.
Ce mai trebuie să citeşti
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026
-
Aplicație de învățare personalizată pentru viitorii mediciBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026