Este oficial: De săptămâna aceasta, proprietarii de apartamente vor putea fi amendați cu până la 10.000 de lei
De astăzi, 28 septembrie 2018, proprietarii de apartamente și toți cei interesați de administrarea unui bloc cor trebui să consulte Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor.
În acest context cei care schimbă destinația apartamentelor fără să treacă prin tot procesul legal, care fac modificări care nu se încadrează în lege, care refuză să coopereze cu asociația pentru reparații aferente proprietății comune, care refuză accesul de urgență în apartamente sau care stau pasivi în cazul unor reparații necesare și care-i prejudiciază pe restul locatarilor vor putea fi amendați conform noii legi.
Cele cinci fapte pentru care proprietarii de apartamente vor putea fi amendați( conform art.102 din lege – Contravenții și sancțiuni): Faptele prevăzute la alin. (1) lit. g), h), i), m), p) și q), se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei; g) schimbarea de către proprietar a destinației locuinței sau spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință fără autorizațiile și aprobările legale; h) neexecutarea de către proprietar a lucrărilor de întreținere, reparații sau de înlocuire a elementelor de construcții aflate în proprietatea sa individuală, dacă aceasta este de natură să aducă prejudicii celorlalți proprietari. Cititi mai multe pe www.mediafax.roCe mai trebuie să citeşti
-
Preşedintele României, Nicuşor Dan, despre proiectul Via Transilvanica: „Dacă e să am o opinie despre proiectul ăsta, lucrul mai important este că uneşte oamenii. Noi nu prea ne cunoaştem unii pe alţii şi din cauza asta gândim în clişee unii despre alţii şi despre noi ca societate”Actualitate · 19 septembrie 2026
-
Nicuşor Dan, apel la echilibru: Dacă citim presa, pare că suntem în preajma apocalipseiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Cum ar putea arăta România dacă agenţia de rating S&P decide pe 2 octombrie să arunce ţara în „junk” ? „Dobânzile la care se împrumută statul fac un salt la 8%, cursul creşte cu trei-patru procente” VIDEOActualitate · 19 septembrie 2026