Este bine sau rău că au fost închise școlile în perioada pandemiei? Cum au fost afectați copiii de această perioadă și ce probleme uriașe a scos la iveală în România școala online

Pandemia de COVID-19 a schimbat viețile oamenilor din întreaga lume, fie că vorbim de Jeff Bezos și ceilalți miliardari ai planetei, de oamenii de știință izolați în stațiile de cercetare din Antarctica sau de culegătorii de pe plantațiile de orez din Asia. Ceea ce a început ca o criză sanitară s-a răsfrânt pe neașteptate în toate sectoarele de activitate ale omenirii. În scurt timp după conștientizarea amplorii epidemiei apărute în China, guvernele au început să ia măsuri pentru a limita răspândirea infectărilor. Se instaura, treptat, lockdownul.

Unul dintre primele sectoare vizate de blocaj a fost sistemul educațional. De ce? Pentru că închiderea școlilor este un pas firesc în protocolul urmat de majoritatea statelor în cazul pandemiilor, cum s-a văzut și în cazul crizelor sanitare precedente. Cât ne costă însă acest fenomen?

În primăvara trecută, presa de pretutindeni titra cu fonturi mari titluri care, la prima vedere, nu prevesteu impactul uriaș pe care aveau să îl aibă aceste decizii luate de autorități: „Coronavirus: UK schools, colleges and nurseries to close from Friday” (Coronavirus: școlile, colegiile și creșele din Marea Britanie se închid de vineri), BBC; „New York City Public Schools to Close to Slow Spread of Coronavirus” (Școlile publice din New York se închid pentru a limita răspândirea coronavirusului), The New York Times; „Italy shuts all schools over coronavirus outbreak” (Italia închide toate școlile din cauza coronavirusului), CNN; „Senegal orders all schools closed in response to coronavirus” (Senegal ordonă închiderea tuturor școlilor ca răspuns la coronavirus), Reuters; „Coronavirus: South Korea reports record daily spike, Japan to close all schools” (Coronavirus: Coreea de Sud raportează creșteri zilnice, Japonia închide toate școlile), CNBC.

Curând însă, oamenii au început să realizeze ce înseamnă blocarea sistemului educațional. Pentru că nu era vorba de o situație de scurtă durată, apărută izolat, în urma unei calamități, a unui atentat sau, pur și simplu, din cauza vremiirele. Era o criză mondială care avea să afecteze, potrivit Națiunilor Unite, „aproape 1,6 miliarde de elevi” și care avea să scoată la iveală handicapurile sistemelor educaționale, lipsa unui bun management, să adâncească inegalitatea socială și producă un dezastru economic pe termen lung, pandemia de COVID-19 cauzând „cea mai puternică perturbare în masă a educației din istorie”, după spusele celor de la UNICEF.

O întrebare fără niciun răspuns corect

Unul dintre titlurile apărute atunci în presă, formulat drept o întrebare de către cei de la The New York Times, mi-a rămas în minte, pentru că stârnește o problemă de ordin etic – în orice variantă, răspunsul pare unul greșit. Întrebarea era: „Is closing the schools a good idea?”

La prima vedere, răspunsul evident, ținând cont de factorul sanitar, a fost și este „Da!”. Da, pentru că școala este un mediu propice pentru răspândirea virusului SARS-CoV-2, pentru că elevii și profesorii pot declanșa o întreagă pânză de paianjen a infectărilor și pentru că în rândul copiiilor este, poate, cel mai greu să impui măsuri de siguranță precum purtarea măștii sau spălatul frecvent pe mâini.

Așadar, școlile s-au închis. În majoritatea statelor s-a decis trecerea la învățământul online. Însă „da” nu a fost singurul răspuns corect. Nu pentru toți elevii, studenții și profesorii din sistem. Potrivit UNESCO, „aproximativ 40% din țările cu venituri mici și medii nu și-au putut susține elevii în timpul pandemiei de COVID-19”, statisticile referindu-se la cei care locuiesc în zone mărginașe, cei săraci, minoritățile sau persoanele cu dizabilități. Ce a însemnat, așadar, blocarea sistemului educațional tradițional și migrarea spre online la nivel mondial?

Un pas uriaș  în spate

Deși pentru unii elevi mersul la școală presupune multe sacrificii, precum străbaterea unor drumuri neasfaltate, pline de noroi, cu încălțăminte neadecvată condițiilor meteo, a unor distanțe mult prea mari sau îndurarea bullyingului, școala reprezintă, totuși, nu doar locul în care pot învăța pentru a-și depăși condiția socială și pentru a-și construi un viitor mai bun. Este și locul în care au șansa de a se bucura câteva ore de căldură, de apă potabilă, de o toaletă, este locul în care au posibilitatea de a învăța să folosească un PC de care nu dispun acasă, ba chiar, pentru unii, locul în care pot mânca singura masă din ziua respectivă, oferită prin programe guvernamentale precum „Cornul și laptele”. Sunt lucruri pe care școala online nu le oferă.

În plus, pentru copiii din familiile sărace noul context a adâncit și mai mult inegalitatea socială. Dacă până acum educația era printre puținele lucruri prin care își puteau cel puțin egala colegii cu posibilități materiale, deoarece aveau la ea acces gratuit și egal deopotrivă, acum pentru unii este imposibil să țină pasul cu ceilalți în lipsa resurselor tehnologice necesare, școala online fiind, pentru această categorie de elevi, un concept de neatins. Vorbim despre elevi care nu au nici măcar curent electric. O statistică realizată de Teacher Task Force arată că 50% dintre elevii din toată lumea – 826 de milioane – nu au un computer acasă, 43% – 706 milioane – nu au internet, iar 56 de milioane de elevi nu pot folosi un telefon mobil pentru a accesa informații deoarece nu există acoperire pentru rețele mobile în zona în care locuiesc. Mai mult, tot o statistică a UNICEF realizată în parteneriat cu Save the Children arată că numărul copiilor care trăiesc în sărăcie multidimensională a crescut la aproximativ 1,2 miliarde din cauza pandemiei, un plus de 15% – 150 de milioane de copii față de cifrele înregistrate înainte de apariția crizei sanitare.

În România, un sondaj realizat de fundația World Vision România relevă faptul că 20% dintre copiii care trăiesc în mediul rural sunt doar uneori sau nu sunt niciodată fericiți, iar o pondere de 7% afirmă că au o viață rea. „Pentru ei, singura șansă la un viitor este educația, un sistem modern de învățământ, care să le ofere tuturor șanse egale, indiferent de mediul de proveniență și starea materială a familiei”, afirmă reprezentanții fundației. „Continuarea școlii online pentru toți elevii, neluând în considerare rata de infectare sau accesul real al copiilor la educație, va duce la creșterea nivelului de abandon școlar și va crea lacune majore în educația unei întregi generații de elevi. Educația este vitală!”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România, citată de ZF.

Elevii înscriși acum în sistemul educațional se estimează că vor pierde, pe durata anilor de activitate în câmpul muncii, o valoare cumulată de 10 trilioane de dolari, arată datele UNESCO. „Pentru a realiza magnitudinea acestei cifre, trebuie să ne gândim că este echivalentul a 10% din PIB-ul global, jumătate din producția economică anuală a Statelor Unite, și este de două ori mai mare decât cheltuielile publice anuale globale pentru învățământul primar și secundar.” De altfel, analfabetismul, în creștere în urma blocajului din învățământ, costă economia globală 1,5 trilioane de dolari pe an.  

Consecințele închiderii școlilor și ale lipsei accesului la școala online transformă așadar elevii de astăzi în șomerii de mâine.

Factorul afectiv

În lucrarea „Politica”, filosoful grec Aristotel numește omul un „animal social”. Integrarea în societate este un atribut firesc și o necesitate a ființelor umane, lucru indicat și prin celebra piramidă a lui Maslow, care plasează nevoia de apartenență la un grup printre cele mai importante nevoi ale oamenilor. Apartenența la o comunitate și socializarea cu semenii ne ajută să ne dezvoltăm, să împărtășim opinii, experiențe, să învățăm unii de la alții.

Pandemia a creat însă o prăpastie între oameni și, cu toate că această distanțare este una necesară pentru a ne menține în siguranță, nu putem nega faptul că lipsa interacțiunii ne afectează sănătatea mintală și emoțională. Omul s-a transformat, pe neașteptate, dintr-un animal social, obișnuit să își petreacă timpul în haită, într-un lup singuratic. Iar copiii sunt cu atât mai afectați, cu cât reziliența lor la schimbări drastice nu e încă formată. Ei nu au avut, de pildă, ocazia de a experimenta mutatul din casa părinților, pierderea unui job, reorientarea profesională, formarea unei familii sau alte schimbări majore, cu care cei mai mulți dintre adulți sunt deja obișnuiți – evenimente care ne călesc și ne ușurează adaptabilitatea la contexte neașteptate. A lua un copil dintr-o clasă plină de elevi, de prieteni cu care este obișnuit să își petreacă mare parte din programul zilnic, și a-l izola în fața unui calculator ore bune din zi, să nu mai vorbim și de situația în care va trebui să petreacă acele ore în plus în preajma unor părinți supuși unui nivel de stres uriaș în această perioadă în care granițele dintre „acasă” și „la muncă” au dispărut, riscul de a se pierde cu firea și de a deveni violenți fiind în creștere, este invariabil o situație care va declanșa deopotrivă afecțiuni mentale, precum anxietate sau depresie, cât și fizice: sedentarism, obezitate, tulburări de atenție sau probleme de vedere.

Potrivit unui studiu realizat în aprilie 2020 de asociația nonprofit Active Minds, 80% dintre respondenți – elevi de liceu și studenți – au declarat că pandemia a avut un impact negativ asupra lor, 1 din 5 respondenți a spus că sănătatea psihică i s-a înrăutățit, 91% au experimentat stres și anxietate, 81% – dezamăgire și stări de depresie, 80% – singurătate, iar 48% probleme financiare. În România, sondajul World Vision indică faptul că aproximativ o treime dintre elevi au fost stresați și s-au plictisit acasă, aproximativ 20% s-au simțit confuzi, au fost îngrijorați și triști, iar 25% dintre ei au gestionat doar rareori sau deloc problemele cu care s-au confruntat.

Școala, un refugiu pierdut

O altă dramă a pandemiei este strigată de glasurile mute ale fetelor care, odată ce porțile școlilor s-au închis, au rămas pradă abuzurilor și violenței domestice, în special în Africa, Orientul Mijlociu și alte zone defavorizate în care acest fenomen este unul extrem de întâlnit iar educația este unul dintre puținele drepturi pe care le-au câștigat, după lupte duse de enerații cu societatea patriarhală, egalitatea de gen fiind încă în multe state din regiune un subiect tabu.

Potrivit Plan International, peste 120 de milioane de fete din Africa nu merg la școală din cauza restricțiilor impuse de pandemie, iar multe se tem că nu se vor mai întoarce niciodată în sala de curs. Violența nu este însă singurul lacăt pus pe ușa coliviei acestor fete. Nivelul de sărăcie, adâncit de criza economică actuală, a determinat familiile să le folosească drept monedă de schimb pentru achiziționarea de alimente și alte bunuri necesare supraviețuirii – fie că sunt căsătorite pentru zestre sau supuse abuzurilor și exploatării sexuale contra cost. În Kenya, una dintre liniile naționale de urgență sprijinită de departamentul pentru egalitatea de gen a raportat în iunie 1.108 apeluri, de zece ori mai multe decât în februarie 2020, majoritatea fiind legate de violuri asupra copiilor. Iar abuzurile sexuale, violența și căsniciile în rândul minorilor sunt urmate de sarcinile nedorite și la vârste fragede, situație în legătură cu care organizațiile caritabile din Malawi, de pildă, au înregistrat o creștere de 350% a apelurilor de urgență în intervalul martie-mai 2020, creșteri similare fiind raportate și în Tunisia, Niger, Africa de Sud, Uganda și Somalia. Din nefericire, problemele vor fi răsfrânte și asupra sănătății mamelor minore și a copiilor născuți din aceste căsnicii încheiate forțat, care le afectează într-un final nu doar calitatea vieții, ci și durata acesteia.

Un handicap la nivelul întregului sistem

O altă categorie de elevi și studenți adânc afectată de contextul disruptiv creat de pandemie în sistemul educațional este reprezentată de studenții cu dizabilități. În prezent, la nivel mondial unu din zece copii prezintă o dizabilitate, conform Națiunilor Unite, elevii cu dizabilități având cele mai mici șanse de a beneficia de soluțiile învățământului la distanță, deoarece mulți sunt predispuși în paralel și la o situație materială precară, care le limitează accesul la internet și software-uri de învățare.

Să ne gândim, de pildă, la teleșcoală sau la cursurile online, în varianta de bază. Unui copil cu deficiențe de vedere și/sau de auz îi este complet inutilă o astfel de soluție, deoarece nu va putea vedea/auzi lecțiile și explicațiile profesorilor. Iar școlile, în special în țările în dezvoltare, nu au acces la tehnologii care să asigure același nivel de învățare și pentru copiii cu dizabilități, precum convertirea textelor în sunete sau în litere Braille. Handicapul acestor elevi și studenți se răsfrânge așadar la nivelul întregului sistem, neputincios  în a le acorda șanse și acces egal la educație în situații de criză precum cea pe care o trăim în prezent.

Gaudeamus igitur, cântat via Zoom

În luna mai, universitatea Cambridge din UK, anunța, pentru prima dată în istoria instituției, că în anul academic 2020-2021 cursurile vor fi ținute online, devenind prima instituție majoră care a mutat oficial în online un întreg an universitar. Exemplul său a fost urmat rapid de universități din toată lumea. Dar, pe cât ar părea de simple cursurile online pentru studenții obișnuiți cu tehnologia, pe atât de provocatoare sunt.

Una dintre cele mai evidente probleme este diferența de fus orar. Chiar dacă, teoretic, un student ar putea participa la cursuri online de la mii de kilometri distanță, ce înseamnă acest lucru pentru o persoană aflată într-o țară în care ora de începere a cursului coincide cu ora sa de culcare? Nu e un simplu disconfort, ci o situație care poate genera dereglări grave ale organismului și probleme medicale pe termen lung, precum insomnii, nevroze sau depresie.

Factorul „neprevăzut” și-a spus cuvântul și în privința accesibilității facultăților. Să luăm exemplul studenților sau al viitorilor studenți internaționali din SUA. În iulie 2020, guvernul Statelor Unite anunța că acordarea vizelor va fi oprită temporar. O astfel de decizie poate zădărnici ani întregi de planuri și sacrificii pentru a studia la universitatea mult visată. Într-o situație asemănătoare au fost sau sunt și studenții înscriși în schimburi de experiență ca Erasmus.

Interdicțiile de călătorie nu afectează însă sistemul universitar doar la nivel individual, pentru fiecare student în parte, ci are un impact major și asupra instituțiilor în sine. Potrivit unei analize realizate de dr. Mirka Martel în rândul universităților din SUA, în urma apariției pandmiei de COVID-19 aproximativ 85% din instituțiile chestionate anticipau o scădere a interesului studenților pentru a studia internațional în următorul an academic.

Cu bibliotecile universitare și municipale închise sau cu acces limitat, lipsa resurselor de studiu vine ca o completare a acestor probleme, la care se adaugă, pentru mulți studenți, lipsa unui spațiu individual de studiu, a unei camere personale.

Un alt efect al migrării spre online este și creșterea fenomenului copiatului, în special pentru că școlile și universitățile au fost luate prin surprindere și nu au avut implementat un sistem care să gestioneze acest fenomen în cadrul cursurilor online. ProctorU, o companie care oferă servicii de supraveghere online, a raportat că în intervalul ianuarie-martie 2020 procentul studenților prinși copiind a fost de sub 1% din 340.000 de examene. În schimb, în intervalul aprilie-iunie, numărul de examene pe care le-a supravegheat a crescut la 1,3 milioane, iar rata de copiat a crescut la peste 8%. Dacă ne gândim că această tendință se remarcă și în rândul studenților de la facultățile de medicină sau drept, de pildă, viitori profesioniști în mâinile cărora ne vom încredința sănătatea, viitorul, ba chiar și viața, statisticile devin alarmante.

Catedra din bucătărie

După ce au fost și, în unele state, încă sunt printre cele mai expuse categorii profesionale în fața riscului de contractare a virusului SARS-CoV-2, profesorii s-au lovit de o nouă provocare: școala online. Pandemia i-a luat pe nepregătite, văzându-se nevoiți să își adapteze peste noapte metodele de predare și evaluare. În multe state, un impediment este lipsa pregătirii în direcția predării online. În regiunea subsahariană de pildă, doar 64% dintre profesorii din școala primară și 50% dintre profesorii din învățământul secundar au beneficiat de trainingul minim, care de multe ori nu a inclus abilități tehnologice de bază, după cum arată statisticile publicate de Teacher Task Force (TTF). Alături de cei din regiunile sărace se află, într-o situație similară, dascălii de vârste mai înaintate, care nu au avut ocazia, în timpul pregătirii didactice, să se familiarizeze cu tehnologiile actuale.

Sondajul celor de la World Vision România indică și în rândul profesorilor probleme afective apărute pe durata susținerii cursurilor online. Astfel, adesea sau aproape tot timpul unul din cinci cadre didactice (20%) a fost îngrijorat și stresat și unul din zece a experimentat tristețea și teama. 16% dintre cadrele didactice nu au fost mulțumite niciodată sau au fost rareori mulțumite de modul în care au utilizat tehnologia digitală pentru predarea online, iar 12% nu s-au adaptat niciodată sau s-au adaptat rareori bine situației.

Gestionarea unei clase de elevi cu temperamente diferite din fața și prin prisma unui ecran preț de câteva ore pe zi, cinci zile pe săptămână, reprezintă o muncă epuizantă chiar și pentru cei mai bine familiarizați cu tehnologia. În plus, foarte mulți dintre profesori au copii care poate nu înțeleg că părintele, chiar dacă de acasă, are totuși un job și nu le poate acorda atenția dorită, lucru care le complică și mai mult eforturile, în special în cazul celor cu posibilități materiale limitate, care sunt nevoiți, de pildă, să își  împartă spațiul de lucru cu restul membrilor familiei.

O LECȚIE DUREROASĂ RĂMÂNE, TOTUȘI, O LECȚIE

Deși pandemia a declanșat un dezastru de proporții la nivel mondial, într-un final va rămâne în amintirea noastră drept o lecție. Una dureroasă, dar din care am învățat și vom învăța multe. În primul rând să rămânem uniți și empatici, chiar dacă fizic am fost și suntem distanțați.

În ceea ce privește domeniul educației, criza actuală este, cu siguranță, un duș rece care ar trebui să mobilizeze guvernele în a implementa măsuri și în a adopta reglementări amânate prea mult, pentru a transforma sistemul, pe alocuri putred, neputincios,
într-un organism sănătos, capabil să susțină elevii, studenții și profesorii în procesul educațional. Ajutându-i pe cei mai slabi, societatea se ajută pe sine. Pentru că, așa cum a spus cândva umanistul Desiderius Erasmus, „cea mai mare speranță a unei națiuni se bazează pe o bună educație a tinerilor săi”.