Eroul peliculei ”Lupul de pe Wallstreet” îi reclamă pe producătorii filmului pentru înșelăciune
Eroul peliculei ”Lupul de pe Wallstreet/ Wolf of Wall Street” i-a dat în judecată pe producătorii filmului pentru înșelăciune și le cere 300 de milioane de dolari, arată The Guardian.
Jordan Belfort, care a petrecut 22 de luni în închisoare în urma faptelor descrise în pelicula ”Lupul de pe Wallstreet/ Wolf of Wall Street”, îi acuză pe producătorii filmului de încălcarea contractului și fraudă.
Fostul agent de bursă a cărui poveste a stat la baza filmului regizat de Martin Scorsese cere reparații de 300 de milioane de dolari.
Acțiunea inițiată în instanță de Belfort vine pe fondul problemelor pe care le are compania care a asigurat bugetul de 100 de milioane de dolari al filmului, Red Granite. Compania este implicată într-un scandal de deturnare de fonduri iar Riza Aziz, co-fondatorul Red Granite și fiul vitreg al fostului prim-ministru din Malaezia, Najib Razak, a fost arestat fiind acuzat de splălare de bani.
Avocatul lui Belfort a explicat faptul că “Red Granite și șefii acestei companii nu i-au comunicat domnului Belfort că folosesc bani obținuți din activități ilegale… Știind aceste lucruri, domnul Belfort nu ar fi acceptat niciodată să semneze un contract cu ei”.
Belfort încearcă astfel și să anuleze contractul prin care a cedat către Red Granite drepturile pentru ecranizarea cărții pe care a scris-o despre propriile înșelăciuni pentru care a fost condamnat. Belfort se plânge și că problemele legale ale companiei îl împiedică să realizeze o continuare a poveștii.
Avocații Red Granite au comentat pentru Hollywood Reporter: “Plângerea depusă de Jordan Belfort nu e decât o încercare disperată și ironică de a înceta o înțelegere care, pentru prima dată în viață l-a îmbogățit și l-a făcut celebru într-un mod legal”.
Memoriile lui Belfort, ”The Wolf of Wall Street”, au apărut în 2007, după ce Belfort a petrecut 22 de luni în închisoare pentru fraudă privind activitatea sa din anii ´80 și ´90, când a deținut firma Stratton Oakmont. Belfort a fost obligat să plătească peste 110 milioane de dolari foștilor săi clienți. Al doilea volum al memoriilor, ”Catching the Wolf of Wall Street”, a fost publicat în 2009.
Filmul lui Scorsese l-a avut în rolul principal pe Leonardo DiCaprio și a avut premiera în 2013. A fost nominalizat pentru cinci premii Oscar și este pelicula cu care Scorsese a cunoscut cel mai mare succes de box office.
-
Preşedintele României, Nicuşor Dan, despre proiectul Via Transilvanica: „Dacă e să am o opinie despre proiectul ăsta, lucrul mai important este că uneşte oamenii. Noi nu prea ne cunoaştem unii pe alţii şi din cauza asta gândim în clişee unii despre alţii şi despre noi ca societate”Actualitate · 19 septembrie 2026
-
Nicuşor Dan, apel la echilibru: Dacă citim presa, pare că suntem în preajma apocalipseiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Cum ar putea arăta România dacă agenţia de rating S&P decide pe 2 octombrie să arunce ţara în „junk” ? „Dobânzile la care se împrumută statul fac un salt la 8%, cursul creşte cu trei-patru procente” VIDEOActualitate · 19 septembrie 2026