Erdogan: Atacuri limitate în Siria ar agrava situația
Premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, adeptul unei intervenții de mare amploare în Siria, a apreciat că o acțiune militară limitată ar agrava dificultățile cu care se confruntă țara.
“Vreau să amintesc aici că măsurile temporare nu sunt suficiente, nu vor fi suficiente niciodată în Siria”, a declarat Erdogan în cadrul unui miting la Istanbul.
“Atacarea unor obiective locale nu numai că nu ne apropie de o soluție, ci face condițiile și mai dificile în Siria”, a continuat el, subliniind că președintele sirian Bashar al-Assad ar trebui “să părăsească imediat funcțiile și să plece într-o țară ca va consimți să îl primească”.
Premierul turc a afirmat deja vineri că țara sa nu se poate mulțumi cu o acțiune limitată, apreciind că obiectivul unei intervenții internaționale “trebuie să constrângă regimul să abandoneze” puterea.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Preşedintele României, Nicuşor Dan, despre proiectul Via Transilvanica: „Dacă e să am o opinie despre proiectul ăsta, lucrul mai important este că uneşte oamenii. Noi nu prea ne cunoaştem unii pe alţii şi din cauza asta gândim în clişee unii despre alţii şi despre noi ca societate”Actualitate · 19 septembrie 2026
-
Nicuşor Dan, apel la echilibru: Dacă citim presa, pare că suntem în preajma apocalipseiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Cum ar putea arăta România dacă agenţia de rating S&P decide pe 2 octombrie să arunce ţara în „junk” ? „Dobânzile la care se împrumută statul fac un salt la 8%, cursul creşte cu trei-patru procente” VIDEOActualitate · 19 septembrie 2026