Versiunea completă
Lifestyle

Era tristă, supraponderală și nu-i plăcea slujba ei. Azi trăiește într-un castel de vis și conduce o companie cu venituri de milioane de dolari

Acum 10 ani scria cărți tehnice și manuale de IT, era tristă, supraponderală și nu-i plăcea ceea ce făcea. Azi locuiește într-un castel pe care l-a cumpărat singură și conduce o companie cu venituri de milioane de dolari, scrie Inc.com

Florin Casota · 4 ianuarie 2018 · 2 min de citit

Angela Lauria este fondatoarea și CEO-ul companiei Author Incubator. Laura împreună cu cei 24 de angajați (scriitori, asistenți) îi ajută pe cei care vor să scrie și îi învață cum să scrie și cum să-și publice propriile cărți. Compania, fondată în 2010, a avut anul trecut venituri de 2,3 milioane de dolari în 2016 și o creștere de 1,548% în ultimii 3 ani.

Drumul nu a fost ușor și Lauria a schimbat mai multe joburi până să ajungă aici. După facultate, ea avea ambiția de a deveni un reporter de investigație însă după șapte ani a renunțat la acest vis și s-a întors la școală pentru a studia filozofia. A devenit profesor de film la universitatea George Washington, dar și-a dat seama că nici asta nu o satisfăcea.

“Schimbarea slujbelor nu m-au ajutat să fiu încrezătoare în forțele mele, să fiu fericită. În plus, eram într-o căsnicie nefericită și dădeam vina pe greutatea mea (peste 130 de kilograme) pentru multe dintre problemele mele”, a declarat ea. Angela Lauria a citit “If Im So Smart, Why Cant I lose Weight?” de Brooke Castillo și a fost convinsă să dea 1200 de dolari pentru a merge la un curs ținut de Castillo.

După asta, a angajat-o pe Castillo ca antrenor personal și a început să lucreze la The Author Incubator. “Le oferim clienților primul curs gratuit pentru a-i face pe aceștia interesați apoi invităm oamenii să aplice la programul care le promite că vor scrie o carte în 9 săptămâni”, spune ea. Primesc în jur de 5000 de aplicații pe an apoi invită în jur de 20% dintre aplicanți pentru a lucra la carte. “Dacă le place programul îi invităm să participe la un program de marketing ce se intinde pe un an de zile în care îi invățăm cum să-și vândă cartea”, mărturisește Lauria.

Clienții The Authors Incubator, de la înființare până în prezent, au avut venituri de aproape 16 milioane de dolari.

Ce mai trebuie să citeşti