Episodul cu vocea lui Michael Jackson din serialul "The Simpsons", retras de la difuzare: "Este clar că este singura opțiune"
Un episod care beneficia de vocea lui Michael Jackson din popularul serial animat "Familia Simpson/ The Simpsons" a fost retras de la difuzare, după lansarea documentarului HBO care conține acuzații de abuz sexual la adresa starului, potrivit dpa.com.
James L Brooks, producător executiv, a declarat că el și creatorii serialului, Matt Groening și Al Jean, au luat decizia după ce au urmărit documentarul HBO “Leaving Neverland”, care a avut premiera în SUA duminică.
“Este clar că este singura opțiune”, a declarat Brooks pentru The Wall Street Journal.
Episodul vizat a rămas neatins în ciuda anilor de speculații privind abuzurile sexuale săvârșite de Jackson, dar Brooks spune că documentarul a fost hotărâtor.
Lansat în 1991, episodul “Stark Raving Dad” îl prezintă pe Homer Simpson într-o clinică de psihiatrie împreună cu personajul Leon Kompowsky, care a beneficiat de vocea lui Michael Jackson.
Episodul va fi eliminat de pe serviciile de streaming, din programul TV și din viitoarele pachete de DVD-uri, a mai declarat Brooks.
Și posturi de radio din toată lumea, din Australia, Noua Zeelandă și până în Canada, au anunțat că nu vor mai difuza muzica lui Michael Jackson, după lansarea documentarului HBO, care prezintă mărturiile a doi bărbați ce îl acuză pe Michael Jackson de abuz sexual. Potrivit prezentării oficiale, “Leaving Neverland” explorează “manipularea și abuzarea” a doi bărbați, de la vârsta de 7, respectiv 10 ani.
-
O poveste nespusă: când Romtelecom a fost la un pas să devină ceea ce este astăzi DigiSpecial · 11 noiembrie 2026
-
Între ideal si supraviețuire: cum a devenit viața la 20 ani o jonglerie între facultate, job și supraviețuire financiară și cum reușești totuși să nu te pierzi pe drum?Actualitate · 11 noiembrie 2026
-
Prețul zahărului a crescut cu aproape 25% de la începutul anului pe piețele internaționale, la peste 450 USD pe tonă, cel mai ridicat nivel din ultimii aproape doi aniActualitate · 11 noiembrie 2026