Emanuel Ungureanu: Moțiunea simplă a PSD la adresa lui Vlad Voiculescu este cinică și ipocrită
Moțiunea simplă a PSD la adresa lui Voiculescu este cinică și ipocrită, spune deputatul USR PLUS Emanuel Ungureanu. El regretă discursul dur pe care l-a avut la ședință: „Urletele din bănci ale celor de la PSD sunt imposibil de reprodus în spațiul public, de aceea, cuvintele mele au fost mai dure”.
Emanuel Ungureanu acuză la RFI PSD de cinism, în contextul moțiunii simple la adresa ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu: „Această moțiune simplă este foarte cinică, pentru că PSD-ul a condus sistemul sanitar prin 12 miniștri, dintre care patru sunt urmăriți penal de către DNA, la această oră, pentru diferite fapte de corupție (…). Este absolut ipocrită atitudinea PSD față de Vlad Voiculescu și față de noua guvernare”.
Deputatul USR PLUS regretă limbajul dur pe care l-a folosit la ședința de luni a Parlamentului: „Regret duritatea cuvântului <nenorociți>, însă și contextul este puțin dificil. Cei care urmăresc discursurile din Parlament nu aud ce aud urechile celor care sunt la tribuna Parlamentului. Am fost numit jigodie, alte cuvinte nu vi le pot descrie, turnător. Deci urletele din bănci ale celor de la PSD sunt imposibil de reprodus în spațiul public, de aceea, cuvintele mele au fost mai dure (…). Pur și simplu, PSD s-a manifestat ca o aripă ultras într-o tribună din America de Sud. Nivelul limbajului în Parlament a coborât foarte mult. Nu-mi place că am coborât eu la acest nivel și o să-mi cer scuze pentru asta, dar nu e ușor de suportat de acolo sudălmile absolut descalificante care vin asupra celor care vorbesc, din partea unor colegi din PSD”.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026