Elena Udrea: Subiectul contestațiilor e închis, rămân în partid. PDL să lupte cu USL
Deputatul PDL Elena Udrea a spus, miercuri, în Colegiul Director al PDL, că rămâne în partid, că subiectul contestațiilor este închis și că trebuie să existe "respect reciproc" între inițiatorii moțiunilor, au declarat pentru MEDIAFAX surse democrat-liberale.
Potrivit surselor citate, Elena Udrea a precizat că este alături de partid, că nu mai contestă rezultatul alegerilor de la Convenție și că democrat-liberalii trebuie să se respecte reciproc, indiferent de ce moțiune au susținut la Convenția de sâmbătă.
De asemenea, sursele citate au arătat că Udrea a susținut că democrat-liberalii trebuie să se lupte cu USL.
Colegiul Director al PDL este format din membrii BPN și președinții organizațiilor județene, Elena Udrea fiind invitată să participe la această ședință de către președintele PDL, Vasile Blaga.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026