Elena Udrea a făcut declarații despre planurile de viitor după eliberare: Să mă întrețină soțul
La ieșirea din penitenciar, Elena Udrea fostul ministru al Turismului a declarat că își propune să se implice în proiecte dedicate reabilitării și reintegrării foștilor deținuți, urmând să lucreze și în mediul privat.
Întrebată despre cum își va câștiga existența, Elena Udrea a declarat „ În primul rând sper să mă întrețină cu soțul, o perioadă, până când îmi găsesc ceva de lucru”.
Fosta ministră a explicat că intenționează să se implice în activități pentru reintegrarea foștilor deținuți în societate „ O să o activez în privat și în cadrul asociației pentru drepturile deținuților și foștilor deținuți încercând să ajung la reabilitarea lor și a ajuta să se integreze în societate după eliberare asta”. Acesta nu a exclus și o carieră în mediul privat .
Despre o posibilă reîntoarcere în viața politică Udrea a exclus aceasta varintă, însă a făcut o remarcă „văzând cine face politică astăzi, mai că, m-ar bate gândul”, clarificând că este doar o glumă.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026