Elena Udrea a explicat de ce a cerut în Costa Rica statut de refugiat politic
Elena Udrea a declarat, vineri, că a fost vizitată de mama ei în Costa Rica de Paște, însă în rest este singură acolo. Ea a precizat că ține legătura prin mesaje pe telefon cu fostul președinte Traian Băsescu și discută cu el "lucruri firești".
“Sunt o persoană singură în momentul acesta, adică nu am familia aici. A fost mama de Paște, dar a plecat”, a afirmat Elena Udrea, într-o intervenție la Antena 3.
Întrebată dacă mai ține legătura cu fostul șef al statului, Traian Băsescu, Elena Udrea a răspuns: “În toată perioada de când sunt aici, da, am vorbit de câteva ori, dar prin mesaje pe telefon. Discutăm lucruri firești pe care doi oameni care au lucrat împreună atâția ani de zile le discută. Aproape toți cei care mă cunosc mi-au dat mesaje.”
Fostul ministru al Turismului a explicat de ce a cerut în Costa Rica statut de refugiat politic.
“Motivația pe care eu am oferit-o și aprobat-o în fața autorităților din Costa Rica fiind abuzurile care se petrec în România. Am arătat toate lucrurile pe care le-am văzut cu toții în ultimii ani: existența unei grupări formate din foști și actuali generali SRI, șefii Justiției din România, șefii Parchetelor, judecători din instanțele de judecată. O grupare care folosește Justiția pentru a-și elimina adversarii. Am arătat cazuri concrete de oameni care au fost condamnați doar pentru că au fost adversari ai acestui sistem creat în ultimii ani în România. Am arătat cum judecătorii sunt numiți în funcții la recomandarea generalilor SRI.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026