Eleganța, mereu la modă
În ciuda „invaziei” de magazine fast-fashion pe piața locală, venite să răspundă nevoilor unui ritm de viață tot mai alert, există încă o categorie de clienți pentru care eleganța și calitatea au rămas prioritare, indiferent de momentul zilei sau de ocazia pentru își caută o ținută. Pe acest lucru a mizat și Cristian Cîrstea, fondatorul unui brand de vestimentație masculină la comandă, cu venitur…
Ideea lansării Consiglieri, brandul de vestimentație masculină la comandă, care acoperă o gamă largă de ținute pentru segmentul business, ceremonie și smart-casual, a venit ca o extensie a brandului de rochii și vestimentație feminină pentru ocazii speciale Cristallini, cofondat de Cristian Cîrstea în urmă cu 11 ani, la București, și prezent astăzi în țări precum Italia, Elveția, China, Singapore sau Arabia Sudită. Proiectul fondării Consiglieri a demarat în 2014 dar a fost lansat abia în vara anului 2015, în urma unei investiții inițiale de 100.000 de euro, mare parte provenind din fonduri proprii.
Anul trecut, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 3,55 milioane de lei și un profit de 82.000 de lei. Pentru anul în curs, previziunile inițiale vizau o creștere cu 15-20% a cifrei de afaceri, însă în noul context de piață „ajustările prezente sunt într-o corecție de minus 40%”, deoarece zona de ceremonii și evenimente speciale, care reprezintă aproximativ 70-75% din veniturile brandului, a înregistrat o scădere drastică în urma amânării sau anulării a peste 80% dintre evenimentele programate anul aceasta. „Impactul pandemiei s-a resimțit în scăderea puternică a numărului de clienți, în primă fază, urmată de o creștere ușoară. Specificul businessului este dat de interacțiunea fizică în showroom cu clientul, pentru partea de măsurători tehnice care se efectuează de către un maestru croitor și care presupune o întâlnire. Aici s-a resimțit o ușoară reticență a clienților, cel puțin în primele 2-3 luni după lockdown”, notează fondatorul businessului. Spune însă că le-a fost de ajutor conceptul de showroom privat, „în care întâlnirile au loc pe bază de programare și astfel putem asigura intimitatea și un spațiu rezervat fiecărui client”.
În prezent, Consiglieri are șase linii dedicate de producție: costume (sacouri, pantaloni, veste), cămăși, paltoane, jeans, încălțăminte și accesorii, prin intermediul cărora poate fi creată o gamă de peste 20-30 de produse de bază, definitorii pentru brand. „În primii ani de la înființarea businessului, produsul principal a fost costumul la comandă, cu un preț mediu de 700-1.000 de euro. Prețul poate varia în funcție de alegerile clientului în ceea ce privește modul de construcție a sacoului (tradițional/semi-tradițional), țesătură sau detaliile de personalizare. Clienților care își doresc costume exclusiviste le oferim o selecție de țesături de la branduri de lux, precum și elemente de personalizare manuală a vestimentației. Prețul unui astfel de costum poate ajunge la câteva mii de euro”, explică Cristian Cîrstea. În ultimii doi ani, brandul a dezvoltat liniile de producție și pe partea de smart casual, toate produsele fiind în continuare custom made (realizate la comandă): jeans, cu un preț mediu de 250 de euro, pantaloni chinos (250 de euro), paltoane, trenciuri și jackete (600 de euro), sneakers sau pantofi sport (250 de euro) și pantofi (450 de euro).
De-a lungul timpului, executivul spune că principala provocare pe care a întâmpinat-o în dezvoltarea businessului a fost găsirea „factorului uman”. „La baza modelului nostru de business stă un serviciu de consiliere vestimentară și îndrumare a clientului pe parcursul procesului de configurare a oricărei piese vestimentare sau a oricărui accesoriu, de la luarea măsurilor și până la alegerea țesăturii sau a detaliilor de stil – tipul reverului, al nasturilor, detaliile de personalizare. Tocmai pentru că ne-am propus să oferim clientului o experiență în jurul creării vestimentației sale de zi cu zi sau a celei pentru un eveniment important, formarea echipei de consultanți vestimentari profesioniști a durat destul de mult.” În prezent, echipa Consiglieri numără cinci membri.
În ceea ce privește concurența, el spune că în ultimii ani au apărut în București tot mai multe servicii de croitorie la comandă, pe partea de vestimentație business și ceremonie, însă Cîrstea îi consideră competitori doar pe aceia care au reușit să treacă testul timpului și al consecvenței. „Am căutat în permanență să creăm avantaje competitive pentru a ne diferenția de concurență. Astfel, a apărut linia de vestimentație și accesorii casual croite pe măsură, de pildă jeans sau sneakers. Iar faptul că strategia noastră este aplicată și de competiție într-o anumită măsură nu poate fi decât o validare a alegerilor noastre în ceea ce privește dezvoltarea businessului.”
Dată fiind impredictibilitatea actuală din mediul economic și social, antreprenorul a decis să amâne deschiderea a două noi showroomuri Consiglieri, evenimente programate inițial pentru acest an. „Rămânem atenți la schimbările din comportamentul de consum și încercăm să ne adaptăm serviciile și produsele astfel încât să ne consolidăm poziția pe piață. Fidelizarea clienților este, de asemenea, una dintre strategiile pe care mizăm.”
-
Studiu: Depopularea orașelor și satelor din Europa de Est alimentează radicalizarea politicăActualitate · 8 noiembrie 2026
-
Cinci state UE cer Bruxellesului să accelereze un acord energetic cu Marea BritanieActualitate · 7 noiembrie 2026
-
O nouă criză lovește Rusia: o epidemie se extinde în 27 de regiuni și face ravagii. Virusul nu mai circulă doar în rândul grupurilor vulnerabile, ci și în populația generalăActualitate · 7 noiembrie 2026