Economia SUA a crescut cu numai 0,2% în primul trimestru
Economia Statelor Unite a înregistrat în primul trimestru o creștere de numai 0,2%, afectată de reducerea investițiilor companiilor și a exporturilor, în urma scăderii cotațiilor petrolului și aprecierii dolarului, potrivit datelor publicate miercuri de Departamentul pentru Comerț.
Analiștii anticipau că PIB-ul Statelor Unite a avansat cu 1%, în primul trimestru, relatează Bloomberg.
În trimestrul patru, economia SUA a crescut cu 2,2%.
Cheltuielile de consum, principalul motor al economiei americane, au urcat cu 1,9%, fiind ușor peste așteptările analiștilor.
Impactul vremii nefavorabile și al întîrzierilor apărute în activitatea porturilor de pe coasta de vest au fost temporare, dar efectul scăderii prețurilor carburanților și aprecierea dolarului va fi probabil de o durată mai lungă.
Este posibil că în aceste condiții reprezentanții Rezervei Federale (Fed) să semnaleze după ședința de politică monetară care se încheie miercuri că nu se grăbesc să înceapă creșterea dobânzilor.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026