Economia chineză sângerează: După scăderea exporturilor cu 8,8% în august Yuanul chinezesc se depreciază până la nivelul din 2007 față de dolar. „Mâine vom vedea dacă China lasă Yuan-ul să se acomodeze cu un nivel de depreciere și mai mare”
Moneda națională a Chinei s-a depreciat până la cel mai scăzut nivel din 2007 față de dolar după ce exporturile s-au diminuat pentru a patra lună consecutiv în august, scrie Financial Times. Yuanul se tranzacționează la 7,3228 pentru un dolar…
Moneda națională a Chinei s-a depreciat până la cel mai scăzut nivel din 2007 față de dolar după ce exporturile s-au diminuat pentru a patra lună consecutiv în august, scrie Financial Times.
Yuanul se tranzacționează la 7,3228 pentru un dolar joi, după ce țara a anunțat o scădere a exporturilor cu 8,8% în august față de aceeași perioadă a anului trecut.
Comerțul a susținut activitatea economică în pandemie, dar exportatorii au fost loviți de o scădere a consumului în acest an.
Yuanul a pierdut în acest an 6% față de dolar pe măsură ce datele economice dezamăgitoare și întărirea dolarului au pus presiune pe cursul de schimb, în ciuda măsurilor luate de autoritățile chineze pentru a descuraja pariurile împotriva monedei.
„Mâine vom vedea dacă China lasă Yuan-ul să se acomodeze cu un nivel de depreciere și mai mare”, a explicat Ken Cheung, chief Asia foreign exchange strategist la Mizuho Bank.
Slăbiciunea Chinei se poate vedea în comerț și industrie, două dintre cele mai importante sectoare ale economiei, liderii politici fiind confruntați cu ideea că revenirea post pandemică nu s-a întâmplat.
Beijingul nu a adoptat măsuri de amploare pentru a susține economia, aceasta crescând doar cu 0,8% în al doilea trimestru al acestui an.
-
Inflația din SUA accelerează peste așteptări în octombrie. Indicele prețurilor de consum a avansat cu 0,4% față de luna precedentă. Fed se pregătește de o nouă majorare a dobânzilorActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Poate pierde Nvidia omul care a transformat-o într-un gigant de trilioane de dolari? Acțiunile companiei scad cu peste 7% în două zile în urma scandalului în care este implicat CEO-ul Jensen HuangActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Suma de 4,5 mld. euro împrumutată de România prin eurobonduri externe a ajuns în vistieria statului. Nazare, ministrul Finanțelor: A doua emisiune de euroobligațiuni a României pe piețele internaționale din 2026 s-a bucurat de un interes mare din partea investitorilor și a reconfirmat încrederea de care se bucură RomâniaActualitate · 10 noiembrie 2026