Echipament prin care se obține apă potabilă din bălți, realizat de cercetători clujeni
O echipă de cercetători clujeni a realizat un echipament mobil prin care apa reziduală este purificată, putându-se obține apă potabilă din bălți sau fântâni colmatate după inundații, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Călin Tomoiag, membru al echipei de cercetători clujeni, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că noul echipament este compact, nu are dimensiuni foarte mari, nu are consumabile costisitoare, dedurizează apa, elimină manganul și fierul, reduce nitrații și nitriții, dar și bacteriile.
”Am depus anul trecut, prin intermediul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest Cluj, la un organism finanțat de către Comisia Europeană, la Bruxelles, trei proiecte, acestea fiind declarate finanțabile, cu sume cuprinse între 37.000 de euro și 60.000 de euro, în cadrul cărora am dezvoltat un echipament românesc pentru tratarea și purificarea avansată a apei. Acesta poate fi folosit în mici fermele de animale, în gospodăriile populației din mediul rural, unde apa din fântâni conține nitriți care sunt cancerigeni, dar și de către ISU în zonele în care au avut loc calamități naturale, inundații, unde fântânile sunt colmatate, nu mai există surse de apă, astfel că se poate trata apa din bălți și se oferă apă potabilă. Echipamentul este mobil, compact, având dimensiuni de 1,50x 1,2x 0,80 m, nu are consumabile costisitoare, dedurizează apa, elimină manganul și fierul, reduce nitrații, nitriții dar și bacteriile obținând, în final, o apă potabilă, de puritate ridicată”, a spus Tomoiag.
-
Preşedintele României, Nicuşor Dan, despre proiectul Via Transilvanica: „Dacă e să am o opinie despre proiectul ăsta, lucrul mai important este că uneşte oamenii. Noi nu prea ne cunoaştem unii pe alţii şi din cauza asta gândim în clişee unii despre alţii şi despre noi ca societate”Actualitate · 19 septembrie 2026
-
Nicuşor Dan, apel la echilibru: Dacă citim presa, pare că suntem în preajma apocalipseiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Cum ar putea arăta România dacă agenţia de rating S&P decide pe 2 octombrie să arunce ţara în „junk” ? „Dobânzile la care se împrumută statul fac un salt la 8%, cursul creşte cu trei-patru procente” VIDEOActualitate · 19 septembrie 2026