„E cum nu se poate mai prost“. Cum a ajuns România să nu aibă ce face cu energia solară pentru că nu e produsă când trebuie, dar să aibă nevoie de cărbuni ca să-și acopere consumul?

♦ Funcționarea sistemului energetic pare să fie mai provocatoare pe timp de vară decât iarna, din cauza faptului că, cel puțin zilele acestea, mixul de producție nu se mulează deloc pe curba de consum ♦ Ieri, de exemplu, eolienele nu mergeau, hidro era extrem de redusă pe fondul secetei, astfel că gazul și cărbunii ajunseseră la peste o treime din producția de energie, lucru care se vede în preț.

Ieri, prețul energiei spot din Româ­nia și în mai multe state din regiune arăta foarte diferit față de prețul afișat pe piețele vest-europene. Astfel, 1 MWh costa pe plan local 149 de euro, situație similară în Bulgaria și Grecia, în Ungaria energia era 145 de euro/MWh, iar în Polonia 159 euro/MWh. În Spania însă, energia costa 53 de euro/MWh, în Germania 88 de euro pe MWh, iar în Franța 52 de euro/MWh. În nordul Europei, lucrurile arătau și mai bine, Suedia și Norvegia defilând cu prețuri de circa 33 de euro pe MWh. Diferențele acestea majore între regiunea din care face parte România și vestul Europei sunt vizibile de cel puțin o lună de zile și sunt mai multe explicații potențiale.

Pe plan local, mixul de energie conține o revenire surprinzătoare, cea a cărbunilor. Ieri, de exemplu, în jurul orei 12 după-amia­za, 15% din producția de energie a Ro­mâ­niei era asigurată de centralele pe cărbuni, aceleași centrale pe care România vrea să le închidă cel târziu până în 2032.

„Din cauza secetei, producția de ener­gie hidro a scăzut. Avem într-adevăr pro­ducție de energie solară, dar din păcate este o producție care nu se mulează pe curba de consum. Astfel, sistemul este într-un deze­chilibru, iar când consumul începe să creas­că, nu mai este soare, astfel că trebuie să intre cărbunele. Iar repornirea cărbunelui este extrem de costisitoare, mai ales după pauze îndelungate, lucru care se vede în prețul spot. Pe partea de consumatori, aceste lucruri nu se văd deocamdată“, spune Adrian Borotea, country manager, Verbund Wind Power România, unul dintre cei mai puternici investitori în producția de energie eoliană locală.

În jurul prân­zu­lui, Hidroelectrica asigura circa 21% din producția de energie a România, numai 1.342 MW din cei peste 6.000 MW fiind în funcți­une. Datele Transelectrica a­rată că la finalul lunii iunie gra­dul de umplere din lacurile de a­cu­mulare era de 83%, mai mic față de 93% la finalul lunii iunie 2023.

Peste 1.000 MW de energie solară, din cei aproape 1.600 MW pe care îi are Româ­nia, fără prosumatori, injectau e­ner­gie în sistem în jurul prân­zului, astfel că ponderea parcurilor fotovoltaice ajunsese la 18% în pro­ducția de ener­gie totală. Eolie­ne­le nu se învâr­teau prea tare, ast­fel că numai 10% din cei 3.000 MW injectau energie în sistem, ceea ce înseamnă cam 5% din producția națio­na­lă. Restul era aco­pe­rit de nuclear, gaz și căr­buni. Gazul și cărbunii acope­reau peste 30% din producția de energie, cu 15% numai cărbuni.

Contextul de față stârnește discuții în sectorul energetic local, astfel că mulți ac­tori, cu Transelectrica în frunte, spun că sto­carea este obligatorie pentru dezvoltarea armonioasă a domeniului de producție. Dar în acest moment, partea de producție de energie, cel puțin pe zona de regene­rabile, este similară cu ce avea România acum 10 ani, iar discuțiile despre miile de megawați în parcuri noi sunt, în acest moment, doar discuții. Lucrul care s-a schimbat cel mai tare este ponderea cărbunilor în parcul de producție, cărbuni de care România are nevoie, chiar și în contextul unui consum de energie scăzut.

„Este cum nu se poate mai prost pentru că vedem de fapt cum producția de energie nu se mulează pe consumul pe care îl avem. Dacă aveam un consum de dimineață, ca în­tr-o economie în care lucrurile merg, atunci energia solară își găsea locul. Acum ea se produce când nu este nevoie de ea, soluții de stocare nu sunt, iar când există consum tre­buie să intre cărbunele pentru că hidro este afectată de secetă, iar solarul nu mai produce la fel. Sunt niște semnale de piață pe care sta­tul ar trebui să le înțelea­gă“, spune Borotea.

Un prim pas ar fi acce­lerarea investițiilor pe partea de stocare, dar și gândirea unor mecanisme prin care ar putea fi stimulat consumul de energie.

Situația din aceste zile trebuie pusă și în perspectiva în care România visează la mii de MW în proiecte de energie verde, cu focus pe energia solară. Astfel, dacă în vechiul PNIESC (Planul Național Integrat în Domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice) România trebuia să ajungă în 2030 la 25 GW putere instalată, de la 18,6 GW în prezent, în actualul PNIESC ținta este setată pentru 30 GW. Pe zona de proiecte solare, România ar urma să ajungă la o capacitate instalată de 8,3 GW, față de 5 GW în vechiul PNIESC și 1,4 GW în prezent. Solarul va deveni astfel forța dominantă ca și capacitate din sistemul de producție local, depășind cei 6,9 GW ai Hidroelectrica. Energia eoliană ar trebui să ajungă la o capacitate de 7,6 GW, de la 5,2 GW în vechiul PNIESC și circa 3 GW în prezent. Astfel, dacă ponderea surselor regenerabile de energie pentru anul 2030 era setată la 30,7%, în noua variantă ea ar trebui să ajungă la 36% la nivelul anului 2030.