După microbibliotecile stradale, care constau din cutii cu geam de sticlă protejate de intemperii și umplute cu cărți, au apărut acum și microgaleriile de artă
După microbibliotecile stradale, care constau din cutii cu geam de sticlă protejate la intemperii și umplute cu cărți, au apărut acum și microgaleriile de artă, care folosesc același tip de cutii drept spațiu expozițional pentru lucrările artiștilor care colaborează cu…
După microbibliotecile stradale, care constau din cutii cu geam de sticlă protejate la intemperii și umplute cu cărți, au apărut acum și microgaleriile de artă, care folosesc același tip de cutii drept spațiu expozițional pentru lucrările artiștilor care colaborează cu ele, scrie LA Times. Inspirația i-a venit unui artist din Long Beach, California, Dave Clark, care a constatat că în zona sa există mulți artiști, dar nicio galerie, drept care a construit o microgalerie la cutie, în care se pot schimba exponatele, pe care a denumit-o Gallery 17 și instalat-o în fața casei.
A organizat apoi o expoziție în Gallery 17, prezentând lucrări ale unui artist local, după care un vecin, apoi persoane din alte zone ale orașului sau chiar din alte localități au comandat și ele microgalerii. Inițiativa lui Clark a stârnit interes și printre artiști, venind cereri de expoziție nu numai din zona Los Angeles, unde se află Long Beach, ci chiar și din Ecuador.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026