După ce a devenit prima companie americană evaluată la 2.000 mld. dolari, Apple a ajuns să valoreze mai mult decât indicele FTSE 100 al bursei de la Londra
Capitalizarea gigantului Apple continuă să crească, reușind să depășească întreaga valoare a indicelui FTSE 100 al bursei de la Londra, anunță BBC. Acțiunile Apple au crescut marți cu 4%, ducând capitalizarea companiei la 2,3 trilioane de dolari (1,7 trilioane de…
Capitalizarea gigantului Apple continuă să crească, reușind să depășească întreaga valoare a indicelui FTSE 100 al bursei de la Londra, anunță BBC.
Acțiunile Apple au crescut marți cu 4%, ducând capitalizarea companiei la 2,3 trilioane de dolari (1,7 trilioane de lire). Prin comparație, valoarea totală a companiilor din FTSE 100 este de 1,5 trilioane de lire.
Știrea vine la două săptămâni după ce Apple a devenit prima firmă americană cu o valoare de piață de 2.000 mld. dolari. Gigantul creat de Steve Jobs și Steve Wozniak plănuiește să vândă 74 de telefoane 5G până la sfârșitul anului.
Compania a vândut cele mai multe telefoane în 2020 la nivel global. Clasamentul este condus detașat de modelul iPhone 11, cu aproape 38 de milioane de unități, iar locul doi este ocupat de Samsung Galaxy A51, cu jumătate din numărul raportat de Apple.
„FTSE 100 este un dinozaur, plin de stocuri vechi și greoaie care oferă puține perspective de creștere, însă este un indicator bun pentru economia globală, despre care știm foarte bine că este la pământ”, spune Neil Wilson, analist pentru Markets.com.
Indicele ajunge în prezent la 5.972 de puncte, în scădere cu 22% față de recordul înregistrat în ianuarie – 7.675 de puncte.
Prin contrast, indicele Nasdaq din Statele Unite, care include unele dintre cele mai mari companii tech, a atins marți un nou record, reușind să își dubleze valoarea de la prăbușirea acțiunilor din primele săptămâni ale pandemiei.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026