Drulă: O gaură de 30 de miliarde nu poate fi acoperită printr-o ordonanță care aduce 5 miliarde
„Nu știu cum a stat Ciolacu cu matematica la școală, dar o gaură de 30 de miliarde nu poate fi acoperită printr-o ordonanță a austerității care aduce 5 miliarde”, afirmă liderul USR, Cătălin Drulă.
„PSD și PNL au făcut praf bugetul statului, o gaură de 20 de miliarde. De fapt, am estimat că ajunge la 30 de miliarde. Au venit zilele trecute cu o ordonanță de reducere de cheltuieli, care este praf în ochii lumii. Dar chiar și așa, ei spun că impactul este de 5 miliarde. Să ne explice domnul Ciolacu, nu știu cum a stat cu matematica la școală, cum acoperi o gaură de 30 de miliarde cu economii de 5 miliarde”, spune Cătălin Drulă..
Liderul opoziției a mai precizat că „această ordonanță de austeritate este doar un balon de săpun, deoarece PSD și PNL vor proceda ca în privința reformelor din PNRR, caz în care sunt mai degrabă dispuse să piardă banii europeni decât să taie privilegiile și pensiile speciale”.
„Au tăiat cumulul pensie specială cu salariul la stat? Cum are premierul Ciucă: 18.000 de lei pensie specială și încă câteva zeci de mii de lei salariul de premier. Nu l-au tăiat. Decât să taie pensiile speciale și să îi afecteze pensia domnului Ciucă, mai degrabă pierdem banii din PNRR. De fapt, și ordonanța de austeritate e un balon de săpun. Chipurile se interzic sau se blochează pentru moment achiziția de autoturisme, dar la Ministerul Muncii încă se cumpără mașini pe bandă rulantă. Se opresc concursurile, dar cele care mai pornesc încă acum, până trece ordonanța, merg înainte și prin memorandum se mai poate da voie să mai facă și alte concursuri”, încheie Drulă.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026