Dragoș Anastasiu propune “resetarea mentalității” în administrația publică cu sprijinul experților internaționali
Vicepremierul Dragoș Anastasiu propune o „revoluție a mentalității” în întregul aparat bugetar, pornind de la nivelul decidenților politici și extinzându-se către funcționarii publici. Pentru a iniția această transformare, el intenționează să apeleze la experți internaționali, oferindu-l ca exemplu pe Ron…
Vicepremierul Dragoș Anastasiu propune o „revoluție a mentalității” în întregul aparat bugetar, pornind de la nivelul decidenților politici și extinzându-se către funcționarii publici. Pentru a iniția această transformare, el intenționează să apeleze la experți internaționali, oferindu-l ca exemplu pe Ron Kaufman – consultantul american care a jucat un rol-cheie în schimbarea de mentalitate din administrația din Singapore.
„În urmă cu cinci ani am inițiat un think tank numit ReThink Romania, dedicat schimbării de mentalitate. În paralel, prin proiectul SuperTeach, m-am întâlnit în ultimii șapte ani cu aproximativ 35.000 de profesori din toată țara și am moderat peste 60 de conferințe – toate având ca temă centrală schimbarea de mindset în educație. L-am adus în România pe Ron Kaufman, lider mondial în customer service și un adevărat promotor al transformării mentale în domeniul serviciilor. Am discutat îndelung cu el, știind că el a realizat o astfel de reformă în Singapore încă de acum 35 de ani.”, a spus Dragoș Anastasiu, într-o apariție la Gândul.
El cosideră că schimbarea de mindset pornește de la fiecare individ în parte. În același timp, trebuie acționat și de sus în jos, prin role modelling – adică prin puterea exemplului, începând cu prim-ministrul, vicepremierii și continuând pe toate palierele de conducere.
Vicepremierul a mai subliniat că, alături de liderii politici, profesorii și părinții joacă un rol esențial în transformarea societății.
„Adică nu promitem ceea ce nu putem face. Suntem serioși, punctuali, eficientizăm procesele – iar toate acestea țin de un anumit tip de mindset care trebuie să vină de sus în jos. Schimbarea de mentalitate de jos în sus este mai dificilă, dar esențială. Aici intervine rolul presei, al întregii clase politice, nu doar al celor din Guvern, și, mai ales, al profesorilor. Tocmai de aceea, de șapte ani merg prin toată țara și am ajuns la aproximativ 35.000 de profesori. Schimbarea mentalității în rândul lor duce, inevitabil, la schimbarea mentalității copiilor. Iar dacă se implică și părinții, chiar și puțin, impactul este cu atât mai mare.”
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026