Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA
Vicepremierul Dragoș Anastasiu a declarat în emisiunea „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” că în primă fază pachetul de măsuri fiscale nu conținea creșterea de TVA, însă în urma discuțiilor cu partenerii europeni s-a transmis că trebuie luate măsuri de reducere…
Vicepremierul Dragoș Anastasiu a declarat în emisiunea „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” că în primă fază pachetul de măsuri fiscale nu conținea creșterea de TVA, însă în urma discuțiilor cu partenerii europeni s-a transmis că trebuie luate măsuri de reducere a deficitului.
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțatorii noștri, la cei care ne dau bani, adică la Comisia Europeană, cu un anumit pachet care nu conținea creștere de TVA”, a declarat Dragoș Anastasiu.
Vicepremierul a mai menționat că în situația actuală țara noastră ar fi încheiat anul acesta cu un deficit de 10%.
„Ne-am dus la partenerii noștri, fără creșterea de TVA, ei spunându-ne: Noi am venit cu un pachet care nu conținea mărire de TVA și CASS mult mai puțin și așa mai departe.
Vicepremierul a făcut comparația cu situația când se cere un credit de la bancă: „Ca și cum te duci la bancă, vrei un credit de la bancă. Deci când te duci la bancă, banca se uită la tine ce venituri ai, ce cheltuieli ai, cum te comporți? „, a mai spus Anastasiu.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026