Două mari tranzacții imobiliare sunt pe punctul de a se închide
Valoarea investițiilor imobiliare ar putea ajunge în acest an la circa 500 milioane de euro, în creștere cu peste 60% față de 2013, în următoarele trei luni cel puțin două tranzacții de mari dimensiuni urmând să fie finalizate, a declarat Ilinca Păun, managing director la Colliers International.
“Există elementele pentru care putem spune că anul acesta ar putea fi un punct de maxim în care piața imobiliară devine lichidă. Având în vedere că în primele șase luni valoarea tranzacțiilor imobiliare a totalizat circa 300 de milioane de euro și că cel puțin două tranzacții de mari dimensiuni se vor închide până la finele anului, estimăm că piața va ajunge la circa 500 milioane de euro”, a explicat Păun.
Anul trecut, investitorii au cumpărat proprietăți în valoare de circa 300 milioane de euro, iar nivelul prognozat de reprezentantul Colliers pentru 2014 ar fi un maxim al ultimilor șase ani. Ea a adăugat că și investițiile în terenuri s-au dublat în prima jumătate a anului față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce valoarea tranzacțiilor imobiliare din acest interval a fost egală cu cea înregistrată în întreg anul 2013.
Păun a adăugat că un segment extrem de atractiv pentru investitorii imobiliari a devenit în ultima perioadă cel logistic și industrial, pentru care contractele de închiriere se încheie pe termen lung, iar nivelul actual al randamentelor asigură câștiguri viitoare ridicate. Pe de altă parte, ea consideră că sunt puține proiecte care pot fi cumpărate de investitorii interesați să investească pe termen lung.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026