Două luni de zile la coadă la fisc și mai multe documente decât zile într-un an

Obositor, nu? Sunt cele 55 de zile ale anului în care contribuabilii din România trebuie să depună la Fisc cele 379 de declarații, situații centralizatoare, jurnale, cereri, plăți sau solicitări aferente acestui an. Reducând un pic lucrurile la absurd, Contribuabilul Român stă aproape două luni la coadă la Fisc și are de întocmit/plătit mai multe documente și taxe decât sunt zile într-un an. Au viață grea producătorii și furnizorii de produse accizabile, începând cu „gospodăriile individuale care produc pentru consumul propriu bere, vinuri și băuturi fermentate“ sau „micii producători de vinuri liniștite“ și terminând cu toată lumea, pentru că, răsfoind „Calendarul obligațiilor fiscale“, am trăit cu impresia că ne mai trebuie ceva români în plus față de cele 17 – 21 de milioane pentru a acoperi noianul de obligații.

Rețineți că nu e nimic excepțional în toată această înșiruire de numere și date calendaristice, pentru că la fel a fost și în anii trecuți, ba poate un pic mai rău, pentru că românii pierdeau înainte ceva mai multe ore decât cele 200 necesare în prezent unei companii sau unui contribuabil pentru a se conforma doar în zona plăților. Dar actualul sistem fiscal nu este nici în măsură să asigure o creștere economică fluentă, permanentă și importantă, undeva la nivelul de 5% pe an, nivel necesar recuperării decalajelor care ne separă de restul europenilor, și nici să ușureze situația companiilor sau a întreprinzătorilor. În continuare impozitarea muncii este unul dintre caii de bătaie ai sistemului de taxe și impozite, pentru că jumătate din numărul taxelor și trei sferturi din sume din totalul plăților efectuate de companii taxează, într-o formă sau alta, munca. Pentru comparație, în Germania, cea mai mare economie europeană, taxele și contribuțiile aferente muncii generează 21,8 puncte din rata totală de taxare de 49,4%.

Nu spun lucruri noi, dar cred că e bine ca anumite chestiuni să fie mereu și mereu repetate, pentru ca ideile să izbutească să treacă de țestele mult prea tari.

Ilustrez cu o stradă dintr-un oraș vechi, pictată de Alphonse de Neuville, un elev al lui Delacroix; simțiți cât de încet se schimbă, câteodată, lucrurile?