Dosarul în care Robert Negoiță l-a acuzat de șantaj pe Sebastian Ghiță a fost clasat
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) au decis să claseze dosarul în care primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, l-a acuzat de șantaj pe deputatul Sebastian Ghiță, au declarat marți, pentru MEDIAFAX, surse din PICCJ.
“S-au vehiculat informații conform cărora domnul Negoiță și-ar fi retras plângerea și, de aceea, dosarul a fosat clasat. Se pare însă că el nu și-a retras plângerea penală, motivele pentru care dosarul a fost clasat fiind altele”, au mai spus sursele citate.
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a depus în 13 mai, la Parchetul instanței supreme, o plângere penală împotriva deputatului Sebastian Ghiță, după ce acesta l-ar fi amenințat cu moartea la telefon, edilul neoferind, la ieșirea de la parchet, lămuriri despre posibilele motive ale gestului demnitarului.
“Aici am o plângere penală împotriva numitului Sebastian Ghiță, deputat, care acum o săptămână m-a sunat și m-a amenințat la telefon într-un mod josnic și rușinos. M-a amenințat inclusiv cu moartea, adică o chestiune, în opinia mea, foarte gravă și, din această perspectivă, cred că este de datoria mea să dăm un semnal în această țară că cu astfel de securisme și cu astfel de comportament mergem mai departe. Este mare păcat că un deputat în România, în Europa, amenință cu moartea un primar de sector”, declara atunci Negoiță.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Preşedintele României, Nicuşor Dan, despre proiectul Via Transilvanica: „Dacă e să am o opinie despre proiectul ăsta, lucrul mai important este că uneşte oamenii. Noi nu prea ne cunoaştem unii pe alţii şi din cauza asta gândim în clişee unii despre alţii şi despre noi ca societate”Actualitate · 19 septembrie 2026
-
Nicuşor Dan, apel la echilibru: Dacă citim presa, pare că suntem în preajma apocalipseiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Cum ar putea arăta România dacă agenţia de rating S&P decide pe 2 octombrie să arunce ţara în „junk” ? „Dobânzile la care se împrumută statul fac un salt la 8%, cursul creşte cu trei-patru procente” VIDEOActualitate · 19 septembrie 2026