Dosar penal privind votul din diaspora de la alegerile din 26 mai. DNA anunță că a primit 42 de plângeri
Procurorii DNA anunță, oficial, că au primit de la Parchetul General, 42 de plângeri privind nereguli la exercitarea dreptului de vot în diaspora la alegerile din 26 mai, fiind deschis în acest sens un dosar penal.
„La data de 6 iunie 2019 au fost primite, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, un număr de 42 de plângeri având ca obiect nereguli privind exercitarea dreptului de vot de către cetățenii din afara granițelor țării la alegerile pentru Parlamentul European și la Referendumul desfășurate la data de 26 mai 2019. Ca urmare a transmiterii plângerilor, la data de 6 iunie 2019, în cadrul D.N.A a fost constituit un dosar penal în care se vor efectua acte de urmărire penală”, se arată într-o informare a Direcției Naționale Anticorupție.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a primit mai multe plângeri referitoare la desfășurarea votului la alegerile europarlamentare de pe 26 mai din diaspora, iar procurorii au decis conexarea acestora și trimiterea dosarului la Direcția Națională Anticorupție (DNA), structura centrală, pentru competentă soluționare.
De altfel, organizația PNL Diaspora a depus, vineri, la Parchetul General, un denunț penal la adresa ministrului de Externe Teodor Meleșcanu din cauza problemelor care au fost în secțiile de votare din străinătate la alegerile europarlamentare.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026