Dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un bebeluș a murit în urma botezului
A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă după ce un bebeluș din Suceava a murit. Copilul și-a pierdut viața în noaptea de duminică spre luni, în urma scufundării în cristelniță, la botez. Purtătorul de cuvânt al Poliției…
A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă după ce un bebeluș din Suceava a murit. Copilul și-a pierdut viața în noaptea de duminică spre luni, în urma scufundării în cristelniță, la botez.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Suceava, Ionuț Epureanu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că bebelușul a murit duminică noaptea, în jurul orei 1, astfel că s-a schimbat încadrarea juridică inițială de vătămare corporală din culpă s-a schimbat, cercetările fiind desfășurate, în prezent, pentru ucidere din culpă.
Bebelușul de numai șase săptămâni a făcut stop cardio-respirator sâmbătă, după ce a fost scufundat în cristelniță, în timpul botezului, la o biserică din Suceava.
Copilul a fost resuscitat în biserică, a fost dus la Spitalul Județean Suceava, unde a fost internat la ATI, însă, din păcate, în cursul nopții a survenit decesul.
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ursula von der Leyen: România se află în prima linie a securității europeneActualitate · 9 noiembrie 2026