Doi deputați care plecaseră să se înscrie în partidul lui Victor Ponta s-au întors în PSD
Deputații Mihai Mohaci și Mihai Valentin Popa, care anunțaseră la începutul lunii decembrie că demisionează din PSD pentru a se înscrie în Pro România, au revenit în PSD, a anunțat liderul deputaților social-democrați, Daniel Suciu, luni, în plenul reunit al Parlamentului.
“Vreau să vă anunț că începând de astăzi (luni – n.r.), 17 decembrie, colegii Mihai Mohaci și Mihai Popa au făcut cerere de reînscriere în PSD”, a anunțat Daniel Suciu, în debutul ședinței de luni a plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului, precizând că cei doi vor activa în cadrul grupului parlamentar al PSD.
La rândul său, vicepreședintele Senatului Claudiu Manda, care prezidează ședința plenului reunit, a afirmat: “Le spunem bine au revenit colegilor noștri”.
-
Cât de mult s-au chinuit doi corporatişti din România să îşi deschidă o afacere şi cum au reuşit să ajungă de la marfă luată pe datorie la afaceri de milioane de euro?Comerț · 19 septembrie 2026
-
Povestea tinerei care a combinat arta cu tehnologia şi a creat una dintre cele mai originale afaceri din RomâniaArta si societate · 19 septembrie 2026
-
Este sau nu este bine să îţi cumperi acum o locuinţă şi care este una dintre cele mai frecvente greşeli făcute de români atunci când vor să îşi cumpere o casă?Imobiliare · 19 septembrie 2026