Versiunea completă
Analize

Doi antreprenori, tată și fiu, fac două milioane de euro din bijuterii produse la Iași

Aurel Mânzățeanu a devenit antreprenor dorind să îi ofere totul fiului său. I-a oferit ulterior un business de familie pe care îl consolidează împreună, cu ambiții mari și cu atenție la tradiții.

Ioana Matei · 5 decembrie 2013 · 4 min de citit

„Tradiția românească spune că, dacă se întâmplă ceva cu verighetele, indiferent că întârzie, au un defect sau nu se potrivesc clienților, acest lucru le va afecta căsnicia”, descriu Aurel și Dragoș Mânzățeanu una dintre cele mai importante presiuni cu care se confruntă zilnic în conducerea afacerii Coriolan. Afacerea a devenit liderul producătorilor autohtoni de bijuterii și al pieței de verighete și inele din România, potrivit unui clasament realizat de Camera de Comerț și Industrie a României. Compania de familie, înființată în urmă cu aproape 20 de ani în Iași, vinde anual 6.500 de verighete și 850 de inele cu diamant produse în atelierele proprii, prin trei magazine – două în Iași și unul în București. Verighetele au purtat noroc celor doi Mânzățeanu, tată și fiu, care au ajuns astfel la o cifră de afaceri de 8,2 milioane de lei în 2012 și un profit de 1,4 milioane de lei, cu o creștere estimată la 10% pentru anul în curs. Cifra de afaceri cumulată a primilor 20 de retaileri de bijuterii este de circa 90 de milioane de euro, potrivit informațiilor oferite de Ministerul Finanțelor, iar produsele comercializate anual cântăresc circa 800 de kilograme, dintre care mai bine de o treime reprezintă produse nefiscalizate.

Debutul aventurii antreprenoriale a fost pricinuit de fiu, povestește Aurel Mânzățeanu: „Întreba de ce colegii lui au calculator și el nu„. Acesta a fost factorul hotărâtor care l-a determinat să înceapă o afacere pe cont propriu împreună cu soția lui, în 1996. Ingineri de profesie, cei doi au lucrat timp de 24 de ani în cadrul combinatului de fibre sintetice din Iași, alături de alți circa 10.000 de angajați. Au început să importe produse din străinătate, pe care le-au vândut în consignații și, cu banii strânși, au deschis un mic magazin de bijuterii. Cumpărau bijuteriile de la un turc care le-a oferit posibilitatea plății produselor pe măsura vânzării. Dar, odată ce acestea au fost așezate la raft, clienții întârziau să vină, iar cei trei angajați – soția, o soră și un frate al antreprenorului – au muncit timp de șase luni fără să-și primească salariul.

Datoriile pentru marfa turcului, la care s-au adunat taxele vamale de 30% pentru bijuterii, accizele de 20% și TVA-ul de 22% i-au determinat să găsească drept soluție înființarea unei case de amanet, pe vremea când aceste afaceri abia începuseră să apară.

Alegând o metodă atipică de gestionare a afacerii, antreprenorii moldoveni au deschis într-o jumătate de an șase case de amanet. Concret, în cazul în care cei care lăsau bijuteriile nu se întorceau pentru recuperarea lor, le restituiau diferența de bani obținută în urma vânzării. Și pentru că, de obicei, clienții nu se întorceau la casele de amanet, un curier angajat de firmă venea la clienți acasă cu diferența de bani. Acest lucru nu a generat numai bucurie: „Au apărut situații în care soția amaneta bijuterii fără să știe soțul sau invers, iar curierul genera conflicte în familiile respective„. Prin urmare, acțiunea de returnare a banilor la domiciliu a fost oprită, aceștia putând fi recuperați în continuare de clienți doar la casele de amanet. Bijuteriile și fragmentele de giuvaieruri de la casele de amanet l-au determinat pe Aurel Mânzățeanu să nu mai importe bijuterii, ci să le producă în țară.

Și-a numit afacerea Coriolan Aur Smarald, inspirat de onestul Coriolanus, personaj de tragedie shakespeariană, și a început să producă bijuterii într-o fabrică din Timișoara. După închiderea acesteia, nemulțumit de modul de lucru al bijutierilor care îi făcuseră oferte de colaborare, a luat decizia să înființeze propriul atelier. „Când am văzut verighetele prezentate, mi-am pus mâinile în cap, iar de a doua zi am început să mă documentez în legătură cu utilajele necesare.„ A investit aproximativ 10.000 de dolari într-un laminor și o instalație de turnare necesare pentru producția în serie a verighetelor, singura nișă de pe piața bijuteriilor absolvită de taxe în acea perioadă. Producția se făcea pe bază de comenzi, de cele mai multe ori cu aurul clienților, și era de circa 100-200 g aur prelucrat în fiecare lună.

Ce mai trebuie să citeşti