DNA, precizări în cazul primarului Sectorului 5, Popescu Piedone
Procurorii DNA anunță că au început urmărirea penală a lui Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5 din București.
Procurorii DNA au dispus urmărirea penală față de Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5 din București, pentru abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.
Conform unui comunicat transmis de DNA, în ordonanța procurorilor se arată că există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că, după preluarea atribuțiilor de primar al Sectorului 5, Piedone ar fi omis să ia măsurile inerente atribuțiilor prevăzute de lege, determinate de două Hotărâri ale Consiliului local Sector 5 București adoptate în anul 2020 privind salubrizarea sectorului 5, precum și măsurile pentru asigurarea inventarierii, evidenței statistice, inspecției și controlului furnizării serviciului.
„În consecință, o societate comercială care nu deținea licență, ar fi continuat să încaseze de la persoanele fizice, persoanele juridice și de la asociațiile de proprietari de pe raza Sectorului 5 tarife majorate cu 25 % față de tariful aprobat de consiliul local. Aceasta în condițiile în care societatea Salubrizare Sector 5 SA (fostă SC Salubrizare Fapte 5 SA), deținută de Sectorul 5 București, avea drept exclusiv de prestare a serviciului public de salubrizare pe raza sectorului respectiv.
Suspectului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”, informează DNA.
Popescu Piedone a fost ridicat vineri dimineață de procurorii DNA pe aeroportul Otopeni. Cristian Popescu Piedone pleca în vacanță alături de familia sa când a fost oprit de ofițerii judiciari.
La ieșirea din clădirea DNA, Piedone a dezvăluit că are calitatea de suspect deoarece la „preluarea mandatului său, la nici trei luni de zile, nu a pus în aplicare o hotărâre a Consiliului Local.”
În plus, primarul a spus că fostul primar al Sectorului 5, Daniel Florea, este cel care a făcut denunțul.
„Nu am dat declarație, denunțătorul este fostul primar, se pare că s-a denunțat singur, probabul că a fost deranjat că am scos nereguli… Nu sunt singurele denunțuri… Într-o furie, citez: mi s-a luat costița din fasole”, spunea Cristian Popescu Piedone.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026