Versiunea completă
Actualitate

Dmitri Medvedev consideră criza din UE drept o "amenințare foarte serioasă"

Criza din Uniunea Europeană este considerată de Moscova drept o "amenințare foarte serioasă", a declarat premierul rus Dmitri Medvedev într-un interviu acordat AFP și Le Figaro, subliniind că jumătate dintre schimburile comerciale ale Rusiei sunt cu UE.

Razvan Muresan · 26 noiembrie 2012 · 1 min de citit

“Situația la noi depinde în mare parte de ceea ce se întâmplă în economiile UE”, a adăugat premierul rus, precizând că valoarea globală a schimburilor Rusia-UE se ridică la circa 300 de miliarde de euro. Medvedev, așteptat în Franța luni seara pentru o vizită în cursul căreia se va întâlni cu omologul său francez și președintele François Hollande, nu a părut convins de eforturile întreprinse în cadrul UE în fața crizei. “Ni se pare uneori că partenerii noștri europeni nu au energie și voință pentru a lua decizii (…) Partenerii noștri din UE par să fie pe punctul de a ajunge la un acord. Este important ca acest lucru să nu se întâmple prea târziu”, a declarat Medvedev. “Urmărim cu multă atenție ce se întâmplă în UE și în zona euro în general, precum și în verigile slabe care sunt Grecia, Spania și alte țări”, a continuat Medvedev.

Mai multe pe mediafax.ro

Ce mai trebuie să citeşti