Divergenețe pe tema unei intervenții militare în Siria la summitul G20 din Rusia
Liderii țărilor G20, reuniți joi la Sankt Petersburg, nu au putut decât să constate diviziunile pe care le au pe tema unei eventuale intervenții militare în Siria, cristalizată în jurul tensiunilor între Barack Obama și Vladimir Putin, relatează AFP.
Șeful Guvernului italian, Enrico Letta, a cărui țară respinge orice acțiune militară fără mandat din partea ONU, a declarat pe Twitter că cina a “confirmat diviziunile în privința Siriei”.
Singurul numitor comun găsit de liderii G20 este simpla condamnare a folosirii armelor chimice.
Statele Unite și aliații lor, între care Franța, acuză regimul lui Bashar al-Assad că a ucis cu aceste arme sute de civili la 21 august. Dar pentru opozanții acestei intervenții, între care Rusia, rebelii au fost cei care au folosit armele chimice.
“Există totuși o condamnare generală față de folosirea armelor chimice”, potrivit unei surse diplomatice franceze.
“Întrebarea, pentru unii, este cine a folosit aceste arme chimice. Putin nu răspunde. El spune «unii sau alții și fără îndoială și unii și alții»”, potrivit acestei surse.
Vladimir Putin, susținător al Damascului, a decis să transforme această cină, care s-a încheiat la ora locală 01.00 (24.00 ora României) în tribună deschisă pe tema crizei siriene, fiecare exprimându-se la rândul său, dar fără a căuta neapărat un acord.
Războiul din Siria a prevalat în fața temelor economice abordate în mod obișnuit la summitul G20.
“Atmosfera a fost concentrată dar nu tensionată”, potrivit sursei franceze.
De mai multe zile, crisparea dintre Statele Unite și Rusia crește, cu amenițări de escaladare militară și tensiuni diplomatice, iar acest lucru în pofida cordialității forțate și strângerilor de mână oficiale de la Sankt Petersburg.
Joi, trei nave de război rusești au trecut strâmtoarea turcă Bosfor pentru a se apropia de coastele siriene.
Ambasadoarea americană la ONU, Samantha Power, a criticat vehement Rusia, acuzată că “ia ostatic Consiliului de Securitate”, blocând, împreună cu China, orice decizie privind Siria.
La Sankt Petersburg, în cadrul unei întâlniri cu premierul japonez, Shinzo Abe, Obama și-a exprimat doința ca liderii mondiali să admită “că folosirea armelor chimice în Siria este nu numai o tragedie, ci și o încălcare a dreptului internațional care trebuie reglementată”.
Președintele francez François Hollande, susținător al intervenției, a avut întrevederi cu premierul turc Recep Tayyip Erdogan, la fel de favorabil unei opțiuni militare și ale cărui trupe au fost mobilizate de la frontiera siriană, potrivit presei turce.
Cealaltă țară care blochează la ONU o operațiune militară, China, a afirmat, joi că, în opinia ei, “situația actuală arată că soluția politică este singura cale” posibilă pentru rezolvarea crizei.
Tensiunea crește pe măsură ce se apropie ziua de 9 septembrie, data oficială a revenirii la lucru a congresmenilor americani, care sunt chemați să se pronunțe pentru sau împotriva unui atac militar în Siria.
Din Sankt Petersburg, Barack Obama continua, joi, să exercite presiuni asupra congresmenilor pentru a le obține susținerea, dar votul se anunță strâns, până în punctul în care președintele și-a anulat o deplasare prevăzută pentru luni în scopul de a apăra politic intervenția.
Tot la 9 septembrie, șeful diplomației siriene, Walid Mouallem, se va afla în vizită la aliatul rus, la Moscova.
Premierul britanic David Cameron a afirmat că are noi probe privind folosirea armelor chimice în Siria.
Dar Obama nu poate conta în demersurile sale pe aliații europeni uniți, deoarece doar François Hollande este dispus, în prezent, să atace Damascul.
Germania crede că “acest război trebuie să se încheie și acest lucru nu se va face decât politic”, potrivit cancelarului Angela Merkel, care asigură că țara sa “nu se va asocia în niciun caz unei acțiuni militare”.
Liderii europeni și-au multiplicat contactele la Sankt Petersburg pentru a ajunge la un numitor comun.
Ei au avut o întâlnire cu Barack Obama în sala cinei, chiar înainte de a merge fiecare la locul său, potrivit imaginilor televizate.
“A fost o mare solidaritate europeană” în timpul cinei, potrivit sursei franceze.
Miniștrii de Externe din țările membre UE se vor reuni vineri și sâmbătă la Vilnius pentru a încerca să găsească o poziție comună.
În acest context plin de amenințări, ONU și Vaticanul încearcă să militeze pentru pace.
Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon a declarat în timpul cinei că “fiecare zi care trece este o zi în care mor persoane nevinovate. Să furnizezi arme uneia sau alteia (dintre părți) nu este un răspuns. Nu există o soluție militară”; a declarat el.
“O soluție politică este singurul mijloc de a se evita o baie de sânge”, a adăugat Ban într-un comunicat. El a avut o scurtă întrevedere, înaintea cinei, cu Barack Obama.
Organizația internațională a anunțat sosirea surpriză în Rusia a trimisului său special, Lakhdar Brahimi, care este și trimisul Ligii Arabe, pentru a-l ajuta pe secretarul general, Ban Ki-moon, să exercite presiuni pentru conferința internațională privind Siria, supranumită Geneva 2.
Secretarul de Stat american John Kerry l-a sunat pe omologul său rus Serghei Lavrov pentru a relansa această idee.
Pe teren, șefa operațiunilor umanitare ale ONU, Valerie Amos, a sosit joi la Damasc pentru întrevederi cu oficialii sirieni.
La vest de Damasc, patru persoane au fost ucise și alte șase rănite în urma exploziei unei mașini-capcană.
-
Cât de mult s-au chinuit doi corporatişti din România să îşi deschidă o afacere şi cum au reuşit să ajungă de la marfă luată pe datorie la afaceri de milioane de euro?Comerț · 19 septembrie 2026
-
Povestea tinerei care a combinat arta cu tehnologia şi a creat una dintre cele mai originale afaceri din RomâniaArta si societate · 19 septembrie 2026
-
Este sau nu este bine să îţi cumperi acum o locuinţă şi care este una dintre cele mai frecvente greşeli făcute de români atunci când vor să îşi cumpere o casă?Imobiliare · 19 septembrie 2026