Disney declară război celor de la Netflix: trei servicii la prețul unui abonament standard
Walt Disney Co. a început promovarea unui pachet de trei abonamente la prețul de 12,99 dolari pe lună, același cost pe care îl au utilizatorii cu un abonament standard Netflix. Mai exact, gigantul media propune un pachet ce include…
Walt Disney Co. a început promovarea unui pachet de trei abonamente la prețul de 12,99 dolari pe lună, același cost pe care îl au utilizatorii cu un abonament standard Netflix.
Mai exact, gigantul media propune un pachet ce include Disney+, ESPN+ și Hulu, acoperind astfel zonele de familie, sporturi live, filme, seriale și programe de televeziune.
Intrarea Disney pe zona de streaming se dovedește a fi una costisitoare, cu pierderi ce s-ar putea ridica, până la sfârșitul anului, la 900 de milioane de dolari. Deși suma este una impresionantă, câștigurile imperiului Disney o pot acoperi cu ușurință.
Aplicația Disney+, lansată inițial în SUA, va fi introdusă gradual, în următorii doi ani, pe celelalte piețe majore, începând cu Europa.
Disney+ va fi disponibil pe toate platformele – telefoane inteligente, tablete, console, televizoare inteligente.
În luna mai, Disney a intrat într-un parteneriat de tip put/call cu Comcast, care deține 24% din acțiunile Hulu; astfel, începând cu ianuarie 2024, Comcast poate impune celor de la Disney să cumpere pachetul deținut. Prețul pe acțiune va fi calculat în funcție de evaluarea de la acel moment al Hulu, care nu poate fi mai mică de 27,5 miliarde dolari. Disney era deja acționar majoritar al Hulu de la începutul acestui an, prin preluarea pachetului de acțiuni deținut de Fox, dar tranzacția cu Comcast permite un control mult mai mare asupra platformei.
-
Real Estate. De ce locuințele continuă să se scumpească, deși tranzacțiile sunt în scădere?Imobiliare · 10 noiembrie 2026
-
Adrian Nica, Președintele ANAF: Începând cu 1 ianuarie 2027, în evaluarea colegilor noștri va conta și calitatea actului de control, unde o evaluare necorespunzătoare va atrage diminuarea salariului cu 10%. În ceea ce privește încasările, ni s-a stabilit o țintă prin bugetul pe 2026 și vom încasa cel puțin suma prevăzutăActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Cât costă produsele de bază în magazinele online ale marilor retaileri? Diferențele de preț ajung până la 45% pentru același articol, aceeași marcă, același gramajActualitate · 10 noiembrie 2026