Directorul general, directorul comercial și cel tehnic de la RATB au fost demiși
Directorul general al Regiei Autonome de Transport București (RATB), Vincențiu Daniel Antonescu, a fost demis de Consiliul de Administrație, pentru management defectuos, decizii similare, dar fără a fi precizat motivul, fiind luate și pentru directorul comercial și cel tehnic.
Surse din Primăria Capitalei au declarat joi, pentru MEDIAFAX, că toți cei trei directori erau cu delegare de atribuții, iar deciziile de demitere au fost luate în ședința Consiliului de Administrație care a avut loc miercuri.
Directorul general al RATB, Vincențiu Daniel Antonescu, ar fi fost demis pentru management defectuos, au precizat sursele citate.
De asemenea, au fost demiși directorul comercial, Ileana Savu, și directorul de Mentenanță și Administrare Sisteme, Adrian Mihail, activitatea lor pe aceste funcții urmând să se încheie luni.
Vincențiu Daniel Antonescu era director general al RATB din iunie 2014, când l-a înlocuit pe Daniel Florentin Doman, care a demisionat, din motive personale.
În luna iulie, Agenția Națională de Administrare Fiscală a instituit popriri pe conturile RATB, fiind luată măsura indisponibilizării inclusiv pe sumele obținute din încasările zilnice, pentru recuperarea datoriilor.
Reprezentanții RATB arătau, în 21 iulie, că debitul calculat de ANAF a fost contestat în instanță, fiind în faza de recurs. Aceștia precizau că datoria instituției era atunci de 272.431.800 de lei, sumă ce provine din taxa pe valoarea adăugată, care include și subvenția acordată beneficiarilor de gratuități și reduceri (pensionari, elevi, studenți), în conformitate cu Hotărârea Consiliului General al Municipiului București din 2006, pentru perioada septembrie 2007- martie 2013.
În luna mai, sindicatele din RATB atenționau că, din cauza lipsei pieselor de schimb, a uzurii parcului vehiculelor și a infrastructurii, în scurt timp s-ar putea să circule mai puține autobuze, troleibuze și tramvaie, mult sub limita necesarului zilnic.
Ei au afișat atunci, în mijloacele de transport de pe toate traseele din Capitală, mesaje în care au scris: “Din cauza lipsei pieselor de schimb, nu vă mai putem transporta în siguranță. Protest sindical împotriva distrugerilor provocate în RATB de actuala conducere. Stimați călători, în ciuda semnalelor noastre de alarmă, trase în nenumărate rânduri, tot mai multe vehicule nu mai întrunesc condițiile de a ieși pe traseu în siguranță. Pentru că: – uzura parcului de vehicule este mult prea mare; – piesele de schimb sunt cu totul insuficiente; – starea infrastructurii devine din ce în ce mai precară; – cei în drept să rezolve aceste probleme fug de răspundere; – nu sunt respectate condițiile de sănătate și securitate, trebuie să vă anunțăm, cu părere de rău, că Serviciul Public de Transport în Comun din Capitală va ajunge să fie oprit, în curând, în totalitate”.
Reprezentanții RATB arătau atunci că autobuzele, troleibuzele și tramvaiele RATB defecte, care sunt retrase de pe trasee, vor fi reparate din a doua jumătate a lunii iunie, precizând că toate vehiculele aflate în circulație au reviziile tehnice efectuate și îndeplinesc standardele de siguranță.
-
Real Estate. De ce locuințele continuă să se scumpească, deși tranzacțiile sunt în scădere?Imobiliare · 10 noiembrie 2026
-
Adrian Nica, Președintele ANAF: Începând cu 1 ianuarie 2027, în evaluarea colegilor noștri va conta și calitatea actului de control, unde o evaluare necorespunzătoare va atrage diminuarea salariului cu 10%. În ceea ce privește încasările, ni s-a stabilit o țintă prin bugetul pe 2026 și vom încasa cel puțin suma prevăzutăActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Cât costă produsele de bază în magazinele online ale marilor retaileri? Diferențele de preț ajung până la 45% pentru același articol, aceeași marcă, același gramajActualitate · 10 noiembrie 2026